Know-how din Belfort privind reconversia zonelor miniere, însușit de autoritățile hunedorene

Home Economie Know-how din Belfort privind reconversia zonelor miniere, însușit de autoritățile hunedorene
Know-how din Belfort privind reconversia zonelor miniere, însușit de autoritățile hunedorene

O delegație de oameni de afaceri, reprezentanți ai Camerei de Comerț din Belfort și ai mediului academic din regiunea franceză Franche-Comte este prezentă, în aceste zile, în județul Hunedoara, pentru a discuta cu autoritățile hunedorene despre posibilitățile unor schimburi de experiență în domeniul reconversiei de la minerit la alte tipuri de activități economice, dar și despre redinamizarea economică a județului Hunedoara, în contextul aplicării Planului Național de Redresare și Reziliență. O primă întâlnire de acest fel a avut loc luni, 18 iulie 2022 la sediul Instituției Prefectului județului Hunedoara.

Relațiile dintre comunitățile din Valea Jiului și cele din Belfort au deja o lungă tradiție, acestea fiind dezvoltate mai ales în parteneriatul existent între Universitatea din Belfort și Universitatea din Petroșani. Delegația franceză a fost însoțită la Instituția Prefectului de europarlamentarul Iuliu Winkler și de rectorul Universității Petroșani, Radu Sorin, principali artizani ai acestei relații de parteneriat care se bucură de succes. ”Am primit cu mare bucurie la Deva vizita delegației franceze a SEP – Société d’Encouragement au Progrès – condusă de Jean-Luc Habermacher, fost deputat, camarad și prieten. Am discutat despre cooperarea franco-română, cea dintre regiunea (Bourgogne-)Franche-Comté și județul Hunedoara. Punem un accent deosebit pe rolul cooperării universitare, dintre ESTA Belfort și Universitatea din Petroșani, împreună cu dl. rector Sorin Radu. Dorim să facilităm o mai bună colaborare între oamenii de afaceri din cele două regiuni. Inovarea permanentă este provocarea noastră preferată, împreună cu veteranul cooperării noastre, profesorul Jean-Jacques Wagner”, a declarat europarlamentarul Iuliu Winkler.

Prefectul județului Hunedoara, Petru Călin Marian s-a declarat, la rândul său, onorat de vizita oaspeților francezi, considerând că know-howe-ul adus de aceștia în domeniul reconversiei zonelor miniere este unul important, îndeosebi pentru regiunea Văii Jiului, dar și pentru întregul județ. „Având în vedere asemănările dintre cele două regiuni, județul Hunedoara și Franche-Comte, suntem deschiși să folosim experiența dumneavoastră și să colaborăm în proiecte concrete pentru dezvoltarea economică a Văii Jiului și a județului.  Sunt un om al faptelor și sunt convins că vom dezvolta proiecte comune, împreună cu mediile economice și universitare din cele două regiuni, mai ales că, prin PNRR, există sursă de finanțare pentru noile tipuri de producere a energiei. De asemenea, este important să începem o colaborare trainică și în domeniul agriculturii și suntem deschiși pentru orice inițiativă care va duce la dezvoltarea acestei părți a economiei hunedorene” – le-a spus oaspeților din Franța, prefectul Călin Petru Marian.

Membrii delegației franceze au transmis că se implică, prin diferite inițiative și proiecte, în dezvoltarea relațiilor economice dintre cele două regiuni, dar și în schimbul de experiență pentru teme de cercetare și de aplicare a noilor tehnologii folosite la tranziția de la cărbune la producția de energie verde, etapă în care se află, de mai mult timp, regiunea franceză pe care o reprezintă.

Discuțiile cu membrii delegației din Franța vor continua, în aceste zile, în Valea Jiului, acolo unde oaspeții din Belfort participă la o serie de evenimente organizate de Universitatea din Petroșani.