Un nou curs gratuit destinat membrilor Bibliotecii județene „Ovid Densușianu” din Deva a început, în aceste zile, în incinta Filialei Nr. 5 de la Deva Mall.
Aici, o nouă serie de participanţi, vor urma cursul Manager de proiect – COR 241101, oferit de Biblioteca județeană „Ovid Densușianu”, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara.
Cursul este susținut de bibliotecarul Mariana Marian, formator acreditat.
Cursul este gratuit şi este autorizat de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, iar certificatele de absolvire sunt recunoscute în toate statele Uniunii Europene.
Le dorim succes şi spor la învăţat participanţilor înscrişi!