Peste 1000 de sportivi și însoțitori ai acestora, de la cluburi sportive de juniori din întreaga țară au răspuns și anul acesta invitației lansate de CS Sorii Juniors Lupeni și au fost prezenți la întrecerile sportive din cadrul unei noi ediții a ”Cupei Straja” la minifotbal.
Evenimentul a avut loc în perioada 16-18 august 2024 pe stadionul „Minerul” din Lupeni, unde s-au confruntat cele 28 de cluburi sportive participante la această competiție, devenită deja un reper al concursurilor de fotbal pentru copii din România. Între aceștia s-au numărat și fotbaliști ai unor cluburi recunoscute pentru promovarea sportului în rândul copiilor, precum: Kids București, CSS Drobeta Tr. Severin, U Craiova, Oltenia Craiova, Junior Aiud, Electrica Timișoara, CSM Deva ș.a.
Timp de trei zile, la finalul săptămânii trecute, micii fotbaliști din generațiile anilor 2012, 2014, 2015, 2016 și 2017 au făcut spectacol pe terenul de sport, în zecile de partide maraton care au avut loc în cadrul acestei competiții, spre deliciul spectatorilor prezenți în tribunele stadionului ”Minerul” din municipiul Lupeni.
Cu entuziasm și talent, micii fotbaliști au demonstrat că, până la urmă, fotbalul este înainte de competiție, un spectacol sportiv și poate, din acest motiv, toți cei care au evoluat pe teren au fost, într-un fel, campioni. Grație implicării în organizarea evenimentului a Consiliului local Lupeni, Consiliului județean Hunedoara și altor generoși sponsori, toți sportivii participanți au fost recompensați cu diplome, medalii, tricouri și mingi de fotbal. În plus, pe toată perioada turneului sportiv de la Lupeni, participanții au avut ocazia de a vizita stațiunea turistică Straja, unde au socializat, s-au distrat și au legat noi prietenii.
Inimosul om de sport lupenean Sorin Corpadi, coordonatorul CS Sorii Juniors Lupeni, cel care a inițiat și organizat acest eveniment fotbalistic de mare anvergură din Valea Jiului spune că și ediția din acest an a Cupei Straja la minifotbal a fost, realmente, o reușită. ”Am făcut tot ceea ce ne-a stat în putință să oferim competitorilor și susținătorilor acestora trei zile de neuitat în stațiunea Straja și în municipiul Lupeni, iar publicului din municipiul Lupeni ne-am străduit să-i oferim un spectacol sportiv de cea mai bună calitate. Sper din tot sufletul că am reușit să răspundem așteptărilor tuturor și le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă organizarea acestui turneu de fotbal pentru juniori, un eveniment cu o participare foarte mare, care este cred cel mai mare turneu de fotbal pentru juniori care se organizează în Valea Jiului. Felicitări, câștigătorilor și tuturor celor care ne-au arătat că fotbalul înseamnă, înainte de toate, sport, plăcere și spectacol”, a declarat Sorin Corpadi.
Prezent ca de fiecare dată la evenimentele importante din municipiul Lupeni, senatorul Cristian Resmeriță, cel căruia i-a revenit onoarea de a înmâna premiile participanților, apreciază la rândul său că ediția din acest an a ”Cupei Straja” la minifotbal a fost una deosebit de reușită. ”Îi felicit pe cei care au participat și care astfel, au câștigat nu doar un meci de fotbal, ci mai ales bucuria unui spectacol fotbalistic. Mă bucur că și de această dată am putut fi alături de Sorin Corpadi și de toți cei care au realizat acest frumos eveniment fotbalistic la Lupeni și amintesc aici: Consiliul Județean Hunedoara, Consiliului Local Lupeni, agenții economici care au sponsorizat competiția. Eu cred că aceste evenimente au meritul de a promova municipiul Lupeni și stațiunea Straja, iar efectele sunt unele absolut pozitive pentru întreaga noastră comunitate, pentru că, pe de o parte, cetățenii municipiului Lupeni au avut ocazia de a vedea întreceri sportive de calitate iar, pe de altă parte, stațiunea Straja s-a bucurat de un număr mare de turiști care au fost prezenți aici pe perioada acestei competiții”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.
Cu mulțumirea încă unui eveniment de calitate dus la bun sfârșit, Sorin Corpadi și colaboratorii săi își continuă activitatea de formare a noilor generații de fotbaliști în cadrul SC Sorii Juniors Lupeni, acolo de unde speră să se ridice cât mai mulți fotbaliști valoroși și acolo unde sunt așteptați, în continuare, copiii din Lupeni și din Valea Jiului care vor să deslușească tainele sportului-rege și să facă pașii necesari pentru a deveni ei înșiși ”regi” ai sportului cu balonul rotund.
Felicitări, tuturor!