Deși la nivel general, noua Lege a Pensiilor este privită drept una care aduce pensii mai mari pentru 8 din 10 pensionari din România, iar media creșterilor de pensii de la 1 septembrie 2024 consemnează statistic o evoluție de 27%, pentru 700.000 de pensionari din România veștile nu sunt la fel de bune. Ba dimpotrivă!
Astfel, pentru pensionarii care au lucrat ani de zile în condiții grele și periculoase, în domenii precum minerit, siderurgie, chimie,, cariere, căi ferate și alte ramuri similare, noile decizii emise după recalcularea pensiilor consemnează reduceri ale punctajului realizat și, pe cale de consecință, pensii considerabil mai mici. Cei mai afectați par a fi chiar minerii din Valea Jiului, care au primit decizii în cre pensia recalculată le este diminuată chiar și cu 2.000 sau 3.000 de lei.
Aceștia se declară, în mod evident, revoltați de perspectiva de a avea, potrivit legii, pensiile înghețate la valoarea aflată acum în plată pentru mulți ani de zile, dar mai ales de faptul că schimbările în plan politic și guvernamental după alegerile parlamentare și prezindențiale ar putea să conducă la diminuarea efectivă a cuantumului pensiilor lor în anii următori.
În fața unor astfel de perspective, pensionarii din Valea Jiului au declanșat o serie de forme de protest, de la mitinguri în fața sediilor administrațiilor publice locale sau marșuri pe străzile localităților din Valea Jiului. În același timp, pensionarii mineri strâng rândurile și sunt deciși să acționeze în instanță, contestând individual și in corpore noile decizii de pensie, pe care le consideră profund inechitabile și nedrepte. Pensionarii cer, în același timp, politicienilor să intervină rapid în corectarea inechităților, pe cale legislativă, în Parlament sau prin decizie guvernamentală.
Primarii Văii Jiului se raliază minerilor și consideră noua Lege a Pensiilor inacceptabilă!
După o perioadă de timp în care liderii comunităților politice și administrative din Valea Jiului păreau că nu înțeleg ce se întâmplă, zilele acestea primarii Văii Jiului sunt primii care au reacționat față de situația creată, raliindu-se mișcărilor de protest ale pensionarilor din Valea Jiului și solicitând celor în drept să corecteze de urgență inechitățile pe care le crează noua Lege a Pensiilor pentru mineri.
Primii care au reacționat în mod public sunt primarii din Petrila, Vulcan, Uricani și Petroșani, ultimii doi fiind afectați și la nivel personal de efectele nefaste ale acestei legi, având în vedere că au lucrat în sectorul minier înainte de a fi aleși în fruntea administrațiilor locale.
Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu arată că noua Lege a Pensiilor aduce o mare nedreptate atât pensionarilor, cât și celor care încă lucrează în sectorul minier și care urmează să se pensioneze pe noua lege. ”În fapt, pe noua Lege a Pensiilor, minerii pierd în timp la pensie, prin faptul că nu vor beneficia de indexare până nu se ajunge la nivelul noii pensii recalculate, dar și prin faptul ca minerii care vor ieși în viitor la pensie, situație în care voi fi și eu, vor avea pensiile mult mai mici după noua formulă. Consider că este o nedreptate care se face pentru această categorie specială de oameni care cu adevărat merită, cu vârf și îndesat, pensiile corecte pentru care au muncit și pe care, înițial, statul român le-a recunoscut. Pentru a se reveni la normalitate voi fi alături de toate demersurile care vor fi făcute pentru repararea nedreptăților în această cauză”, a transmis Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.
Și mai tranșantă este poziția primarului municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi care consideră că statul român are datoria de a repara urgent nedreptățile pe care noua Lege a Pensiilor le aduce minerilor și promite ca, prin pârghiile pe care le are în calitate de primar și om politic, să facă tot ce este posibil și necesar pentru a-i convinge pe cei în drept că nedreptatea făcută pensionarilor mineri trebuie urgent corectată. „Ca primar al unei comunități miniere, dar și ca om care a lucrat în subteran și știe ce înseamnă munca grea a minerilor și riscurile pe care aceasta le implică, privesc cu nemulțumire și îngrijorare modul în care ceea ce ar fi trebuit să fie o nouă Lege a Pensiilor dreaptă și echitabilă pentru pensionari, în raport cu munca depusă, este de fapt o lege profund nedreaptă și inechitabilă pentru mineri. De-a lungul istoriei, dar și în prezent, minerii au fost mereu la datorie pentru țară, iar importanța cărbunelui în asigurarea securității energetice a României a fost și este încă, așa cum s-a demonstrat chiar și anul acesta, una menită să demonstreze importanța acestei profesii. De aceea, cred că așa cum există în România și alte categorii profesionale pentru care s-au făcut excepții în formula generală de calcul a drepturilor de pensie, tot așa ar fi fost corect ca o astfel de excepție să le fi fost aplicată și minerilor, care sunt îndreptățiți să beneficieze de toate facilitățile legislative pe care parlamentarii noștri au reușit să le obțină pentru aceștia prin diverse legi speciale”, spune primarul Tiberiu Iacon Ridzi.
Acesta salută atitudinea doamnei senator Lucica Muntean de a depune în Senatul României un proiect de modificare a Legii Pensiilor pentru corectarea inechităților și totodată apreciază faptul că cei doi senatori din Valea Jiului – Lucica Muntean și Cristian Resmeriță – nu au votat noua Lege a Pensiilor, care în forma actuală este una profund nedreaptă în ceea ce-i privește pe pensionarii din minerit. ”Chiar și în condițiile în care legea prevede păstrarea în plată a cuantumului mai mare al pensiei, consider că nu este corect ca o pensie a unui om care a lucrat zeci de ani în adâncul pământului să fie recalculată în minus chiar și cu 2-3 mii de lei, iar oamenilor să le fie practic înghețate pensiile în anii următori. Mai grav este că pentru cei care se vor pensiona în perioada următoare de la mină, pensiile de care vor beneficia vor fi chiar mai mici decât ale ortacilor deja pensionați. De aceea, sunt alături cu toată convingerea de toate demersurile pensionarilor mineri prin care aceștia atrag atenția asupra nedreptății care le este făcută de noua lege și voi susține orice demers menit să corecteze aceste inechități”, explică primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
În același timp, acesta consideră că la fel de nedrepte sunt și dezbaterile din spațiul public, la nivel național, în care este adusă în atenție valoarea în plată a pensiilor angajaților din sectorul minier, considerată de mulți drept una… „și așa exagerată”. „Înțeleg toate punctele de vedere care au apărut în spațiul public și dezbaterile legate de pensiile minerilor, însă îi invit pe cei care vorbesc în necunoștință de cauză despre valoarea muncii minerilor în raport cu valoarea pensiilor lor, să vină și să intre măcar o singură dată în mină și apoi să vorbească”, spune Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Chiar dacă nu au activat în sectorul minier, primarii de la Vulcan și Petrila au reacționat, la rândul lor, pe acest subiect, declarându-se de partea protestatarilor și cerând factorilor de decizie politică să intervină de urgență în soluționarea acestei mari nedreptăți care li se face minerilor. „Susțin orice demers pe care îl fac pensionarii mineri pentru a li se face dreptate. Consider că această nouă lege a pensiilor este nedreaptă pentru mineri precum și pentru alte categorii de seniori care au lucrat în condiții grele de muncă. Și eu voi face, la rândul meu, demersuri către președintele Consiliului Județean, domnul Laurențiu Nistor, și către parlamentarii din județul Hunedoara, deoarece consider că această lege nu poate rămâne așa, ea trebuie rectificată cel puțin în ceea ce îi privește pe pensionarii mineri”, spune Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
La fel de categorică este și poziția primarului municipiului Vulcan, Cristian Merișanu. „Sunt alături întotdeauna de toți vulcănenii la bine și la greu. Este clar că acum susțin demersurile celor care au pierdut la pensie datorită recalculării acesteia. Susțin anularea acestor calcule care dezavantajează ortacii noștri. Totodată îl susțin cu tărie pe senatorul Cristian Resmeriță pentru că știu cât s-a zbătut pentru toți minerii din Vale. Înainte să aruncăm cu noroi în toți cei din jur, trebuie să identificăm cine ne poate ajuta de acum înainte în problemele mineritului. Cred că senatorul nostru, împreună cu președintele consiliului județean, Laurențiu Nistor, pot ajuta pensionarii minieri să-și recapete drepturile. O să zică mulți, că îmi susțin colegul de partid, dar nu cred că cei de la USR, PNL sau AUR sunt interesați de soarta noastră, sau că pot face ceva pentru rezolvarea problemei. Să ne păstrăm calmul și să identificăm pe cei care pot cu adevărat să ajute pensionarii mineri”, spune Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.
Protestele pensionarilor mineri iau tot mai mult amploare în Valea Jiului, dar și în alte localități din țară, pe măsură ce oamenii primesc noile decizii de pensionare, care reflectă calculul incorect al punctajului și reduce drastic cuantumul pensiei pentru 700.000 de români.
Până la acest moment, reacția Guvernului la situația creată de punerea în aplicare a noii Legi a Pensiilor și a inechităților generate de aceasta este promisiunea premierului Marcel Ciolacu că pragul de impozitare al pensiilor va fi majorat de la 2000 de lei la 3000 de lei începând cu luna octombrie 2024.