Mănăstirea de pe Valea Ungurului a fost târnosită cu hramurile „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, mitropolitul Banatului”

Mănăstirea de pe Valea Ungurului a fost târnosită cu hramurile „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, mitropolitul Banatului”

A fost sărbătoare mare în comunitatea credincioșilor ortodocși din municipiul Vulcan, dar și din toată Valea Jiului, în Duminica după Înălțarea Sfintei Cruc (15 septembrie 2024), zi care a fost aleasă pentru săvârșirea unuia dintre cele mai emoționante ritualuri religioase ale Bisericii Ortodoxe Române.

Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, împreună cu Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au târnosit noua biserică a Schitului „Poiana Muntelui” de pe Valea Ungurului din municipiul Vulcan, acestea primind binecuvântarea hramurilor „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, mitropolitul Banatului” (pomenit în această zi).

În cadrul ceremoniei, Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a adresat credincioșilor prezenți un cuvânt de învățătură despre semnificațiile profunde ale slujbei de târnosire prin care locașul de închinare devine scară pe care credincioșii urcă de pe pământ la cer cu nădejdea dobândirii vieții veșnice în Împărăția lui Dumnezeu.

În fața unui număr mare de credinoși prezenți la acest eveniment unic în viața unui lăcaș bisericesc, ierarhii hunedoreni au oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu soborul de preoți și diaconi. Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul a rostit omilia pericopei evanghelice a acestei Duminici, despre luarea crucii și urmarea lui Hristos, explicând că toată viața noastră pe pământ este un continuu război al luptei cu păcatele și doar rămânând lângă Crucea Mântuitorului Iisus Hristos, cu credință și smerenie, ispitele pot fi biruite.

La final slujbei Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a evocat activitatea Ieromonahului Vasile Mocan, trecut la cele veșnice în anul 2022, cel ce s-a îngrijit de construcția bisericii, fiind ctitor și stareț al așezământului monahal de la Vulcan vreme de peste 20 de ani. Preasfinția Sa a hirotesit întru protosighel pe actualul stareț al Schitului, Preacuviosul Părinte Casian Marton, iar pentru ctitori, ostenitori și binefăcători a oferit acte de cinstire.

Pentru municipiul Vulcan acest eveniment de mare însemnătate religioasă reprezintă o deosebită onoare și bucurie de care au avut parte sute de credincioși, așa cum mărturisește și primarul localității, Cristian Merișanu. „Am așteptat cu mare bucurie și am participat cu mare emoție la târnosirea noii Biserici de la Mănăstirea de pe Valea Ungurului. Un astfel de eveniment este unic în viața bisericii și este unul extrem de rar pentru o comunitate mică, așa cum este și comunitatea noastră. Personal, cred că am fost martori ai unui eveniment religios de valoare istorică și le mulțumesc tuturor celor care au venit să ne bucurăm împreună de acest moment relevant al culturii regligioase din municipiul nostru. Doamne-ajută!”, a spus primarul Cristian Merișanu.

Cu prilejul târnosirii Bisericii care poartă de pe acum hramurile „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, mitropolitul Banatului”, credincioșii prezenți au avut ocazia de intra în Altar, acesta fiind singurul moment din viața unei biserici în care acest lucru este permis tuturor credincioșilor, nu doar preotului.

Fotografii: Episcopia Devei și Hunedoarei