Sportivii Kevin Alecsa şi Ştefan German, debut cu succes în Campionatul Naţional de Sanie Starturi

Sportivii Kevin Alecsa şi Ştefan German, debut cu succes în Campionatul Naţional de Sanie Starturi

Poate că, așa cum se spune „iarna nu-i ca vara!”, însă, în ceea ce-i privește pe sportivii din Valea Jiului, Kevin Alecsa şi Ştefan German, componenți ai lotului de sanie de la CSȘ Petroșani, s-a demonstrat fără nici un dubiu că vara poate fi la fel ca iarna.

Cei dopi sportivi din Valea Jiului au participat, în perioada 10-16 septembrie 2024, la Campionatul Naţional de Sanie Starturi de la Câmpulung Muscel, competiție sportivă care a reunit cei mai buni sportivi români din această disciplină. Evenimentul a avut loc pe un circuit special amenajat pentru săniile cu role, fiind o variantă de pregătire pentru sezonul de iarnă.

La acest eveniment, Kevin Alecsa, elev ȋn clasa a XI-a A, legitimat la CŞS Petroșani, a obținut, la diverse categorii, titlurile de campion național şi vicecampion național.

La Cupa României, Kevin a obținut locul III, atât la simplu, cât şi la dublu, împreună cu Ştefan German, elev ȋn clasa a XI-a C, legitimat la același club – CŞS Petroşani.

Ȋn aceeaşi perioadă, la Memorialul „Florian Ţicu” elevii noştri au făcut echipă cu senioarele de la CSTA Bucureşti, câștigând un onorabil loc III.

Felicitări!