Anca Iordănescu, liderul Asociației „Copii pentru viitor” propusă de TVR pentru titlul de „Omul anului în România”

Anca Iordănescu, liderul Asociației „Copii pentru viitor” propusă de TVR pentru titlul de „Omul anului în România”

Activitățile sociale, educaționale și culturale derulate, cu o pasiune greu de egalat, de Anca Iordănescu, atât în Valea Jiului, dar și în alte regiuni ale României, sub egida Asociației ”Copii pentru Viitor” demonstrează, deja de ani buni, faptul că inimosul lider al acestei organizații este indubitabil un om de ispravă.

De acest lucru s-au convins anul acesta și reporterii postului național de televiziune TVR1 care, după ce au cunoscut-o, după ce i-au aflat povestea și mai ales după ce au constatat cât de apreciată este ea în zeci de comunități din România pe unde a ajuns cu „Prânzul comunitar” (activitate care a consacrat-o), au decis să o propună pentru titlul de „Omul Anului”, în campania cu același titlu derulată de TVR. Lansată în 2023, campania „Omul anului” a fost primită cu bucurie de telespectatorii TVR. Oameni obişnuiţi, mulţi dintre ei necunoscuţi publicului larg, au avut ocazia să fie apreciaţi de o ţară întreagă pentru fapte deosebite, pentru realizări personale de excepţie, pentru felul în care au reacţionat într-o situaţie limită, pentru modelul pe care îl oferă comunităţii lor.

Porterul Ancuței Iordănescu a fost realizat într-un reportaj emoționant de Mădălina Dobrovolschi și Bogdan Muzgoci, intitulat „Arta de a crește… învingători!”, reportaj pe care-l puteți viziona urmând linkul de mai jos:

Anca Iordănescu a fondat Asociația ”Copii pentru viitor” acasă, la Lupeni, în urmă cu 8 ani când a decis că trebuie să-și dedice o parte din activitățile sale celor care au nevoie de sprijin, în mod special copiilor. A reușit să strângă alături de ea oameni dornici să contribuie la binele celorlalți, dar și companii și comunități locale care s-au angajat să-i sprijine inițiativele. Principalii beneficiari ai proiectelor asociatiei sunt copiii și tinerii proveniti din medii dezavantajate și din sistemul de protecție socială, proiectele punând accentul în primul rând pe educație. Despre o bună parte din inițiativele și acțiunile asociației conduse de Anca Iordănescu ați putut afla detalii, de-a lungul anilor, și din ziarul Exclusiv.

Toți cei care au avut bucuria de a lucra cu Anca Iordănescu în proiectele Asociației „Copii pentru viitor” o descriu drept „Un OM extraordinar, un exemplu pentru multi, un om muncitor, puternic, implicat, empatic si sufletist, un EXEMPLU!”

”Ancuța Iordănescu este, fără îndoială, una dintre eroinele care ne demonstrează că viața este o adevărată provocare! De copilă a crescut fără mamă și, în adolescență, a rămas și fără tată. A cunoscut durerea de a fi singură în lume, foamea, boala, dar și lipsa unei locuințe care să-i ofere confortul la care visăm cu toții… Viața a învățat-o cum să trăiască și să înțeleagă smerenia înainte de toate. Acum, prin Asociația Copii pentru Viitor, face tot ce se poate pentru a aduce liniște, echilibru și acces la educație în viața copiilor, tinerilor și chiar adulților din medii defavorizate. Misiunea asociației este îmbunătățirea calității vieții, crearea unui mediu sănătos și durabil pentru generațiile viitoare prin reducerea abandonului școlar, integrarea socială și profesională, suport psihologic, orientare școlară și profesională și reducerea sărăciei extreme. Principalii beneficiari ai proiectelor sunt copiii și tinerii proveniți din medii dezavantajate și din sistemul de protecție socială.” Este prezentarea pe care i-o fac Ancuței Iordănescu realizatorii reportajului difuzat de TVR în cadrul campaniei „Omul Anului 2024”.

Telespectatorii o mai pot vota, timp de o săptămână, pe Anca Iordănescu pentru acest binemeritat titlu de ”Omul anului 2024 în România”, urmând linkul: https://woobox.com/naozqw