Concursul Regional de interpretare muzicală „MusicON” organizat de Clubul Copiilor Lugoj, eveniment desfășurat în aceste zile pe scena Teatrului „Traian Grozăvescu” din Lugoj a consemnat încă un succes răsunător al „Glasurilor de argint” din Valea Jiului, grupul tinerilor talentați pregătiți în arta muzicală de pasionatul artist și profesor Ileana Berki.
Aceasta este cea care ne-a semnalat cu bucurie faptul că glasurile copiilor de la Cercul de muzică vocal-instrumentală de la Clubul Copiilor Valea Jiului au fost apreciate de juriul acestui concurs național de interpretare muzicală, fiind răsplătite de juriul format din profesori emeriți de pedagocie muzical-artistică, cu cele mai valoroase premii ale festivalului. „Ne-am întors acasă de la Festivalul „MusicOn” din Lugoj, unul dintre cele mai valoroase de acest fel din țară, fericiți și cu brațele pline de cele mai valoroase premii puse în concurs! Din cele 6 categorii, noi am participat în 4, iar din acestea 4, am câștigat Marele Premiu pe două categorii! Sunt mândră de acești minunați copii cu glasuri de argint și abia așteptăm să putem oferi, de sărbători, un spectacol de gală pentru publicul nostru drag, de acasă, din Valea Jiului”, ne-a mărturisit prof. Ileana Berki.
Marele Premiu al Festivalului „MusicOn” de la Lugoj ajunde și în acest an la Vulcan, grație prestației excelente a tinerilor artiști Ruxandra Merișanu (care și-a adjucat supremația la categoria folk și creație) și Radu Moldovan (care a câștigat categoria pop-rock liceal). Cei doi valoroși artiști ai grupului „Glasuri de argint” din Valea Jiului nu sunt însă singurii laureați ai festivalului-concurs „MusicOn” de la Lugoj – ediția 2024. Pe podium au urcat, de asemenea: Gabriela Iordache – locul I și Irina Burcea – locul II (la categoria folk și creație), Ruxandra Merișanu – locul II (la categoria pop-rock liceal), Gabriela Iordache – mențiune I și Cezara Kiss – mențiune II (la categoria pop-rock 11-12 ani). De asemenea, au primit diplome de participare și aplauzele publicului: Irina Burcea (categoria pop-rock 13-14 ani), Alesia Polk și Miruna Croitoru (categoria pop-rock 6-8 ani).
Felicitări copiilor noștri pentru premiile obținute și doamnei profesor coordonator Ileana Berki”
Încurajați de succesul repurtat pe scena Festivalului-Concurs „MusicOn” de la Lugoj, „Glasuriloe de argint” ale Ileanei Berki sunt acum pregătite pentru spectacolul de gală al anului 2024, care va avea loc la Cinematograful „Luceafărul” din Vulcan vineri, 6 Decembrie 2024, de la ora 17,00 într-o nouă ediție a tradiționalului concert de sărbători „Brăduțul de argint”.