Andrei Calotă și Craii din Uricani, promotori ai tradițiilor din Ținutul Momârlanilor la Târgul de Crăciun de la București

Andrei Calotă și Craii din Uricani, promotori ai tradițiilor din Ținutul Momârlanilor la Târgul de Crăciun de la București

„Absolut magnific!” Cu aceste cuvinte, însoțite de aplauze și ovații, au întâmpinat miile de oameni prezenți luni, 23 decembrie 2024, la Târgul de Crăciun din Piața Constituției de la București, regalul de colinde jienești aduse pe scena acestui mare festival național de Andrei Calotă și ceata Crailor de la Uricani.

Grație încă unui proiect cultural de succes ce poartă emblema Asociației „Ținutul Momârlanilor”, susținut în egală măsură de Emil Părău, aceștia au fost prezenți pe scena Târgului de Crăciun din Piața Constituției, împreună cu Ansamblul de datini și obiceiuri „Urșii din Comănești” (jud. Bacău), Corul de copii „Tronos Junior” al Patriarhiei Române, dar și de valoroșii colindători Daniel Trifu și Ștefan Hrușcă, într-un emoționant regal de colinde românești autentice, prezentat de Iuliana Tudor.

„Păstrători ai tradițiilor din mirificul Ținut al Momârlanilor, Craii de la Uricani și Andrei Calotă aduc bucuria unui obicei străvechi, cu colinde pastorale și scene ce descriu nașterea Mântuitorului, cu costume de o frumusețe deosebită și cu sunetul talăngilor, într-un concert de colinde care umplu inimile ascultătorilor de bucurie, de speranță, de plenitudine”, a spus în prezentarea făcută oaspeților din Ținutul Momârlanilor, Iuliana Tudor.

Claudia Șandru, președintele Asociației „Ținutul Momârlanilor” spune că prezenta Crailor de la Uricani  alături de Andrei Calota pe scena din Piața Constituției  este una din marile realizări ale asociației din acest an. „Cu siguranță au fost printre spectatori oameni care au aflat de momârlani, pentru prima oară în viață, tot așa cum au aflat de la aceștia despre blogi sau despre țicuri. Salutul cu clopotele a răsunat în Târgul de Crăciun și  a fost extrem de bine primit de spectatori, la fel ca și vocea puternică a lui Andrei Calotă. Le mulțumesc tuturor pentru efortul deloc ușor al deplasării la acest eveniment național, mai ales că aceasta a venit după multe zile în care ei au cântat peste tot în Valea Jiului, după datină”, a declarat Claudia Șandru.

Aceasta își exprimă nădejdea că Bunul Dumnezeu va ajuta și în anul care vine, astfel ca Andrei Calotă și Craii de la Uricani, dar poate și alți păstrători ai tradițiilor din Ținutul Momârlanilor să poate concerta la București. Asta mai ales că regalul de colinde din acest an a fost primit cu foarte multă bucurie de public, iar după programul artistic, prezența Crailor printre spectatori s-a lăsat cu multe fotografii, aprecieri, mulțumiri și îmbrățișări, dar și despre întrebări legate de colțul de țară pe care-l reprezintă.