† NESTOR

Prin Harul lui Dumnezeu,

Episcopul Devei şi Hunedoarei

„Hristos se naște, măriți-L!”

Poruncă, invitație sau revelație?

Preacucernicului cler,

Preacuviosului cin monahal şi

Dreptmăritorilor creştini:

„Frățească îmbrăţişare cu prilejul Praznicului Nașterii Domnului!”

 Iubiți creștini hunedoreni,

 Nașterea lui Hristos pe pământ, sărbătorită de către întreaga lume creștină sub chipul zilelor pe care Biserica le prăznuiește an de an spre sfârșitul lunii decembrie, reprezintă momentul central al unei perioade percepute de către toți ca fiind una încărcată de bucurie. Ne punem întrebarea: Să fie exclusiv bucuria prilejuită de Praznicul Nașterii Domnului? Sau bucuria anotimpului luminat de fulgii de nea? Să fie bucuria frumoasei tradiții de a primi și de a oferi daruri? Sau bucuria comuniunii din sânul familiei? Să fie bucuria sfârșitului de an și a unui nou început? Sau poate toate la un loc. Există, însă, o realitate comună tuturor acestor stări pozitive, trăite mai mult sau mai puțin de fiecare om în parte, iar această emoție lăuntrică noi o numim bucurie, o stare pe care omul o poate experimenta în adevărata ei dimensiune doar în două direcții: în relație cu Dumnezeu și împărtășită cu semenii, adică în comuniune cu alte persoane, Persoana Divină și oamenii.

Totuși, bucuria trăită lăuntric pe coordonate orizontale cu semenii și comună majorității oamenilor este cu mult inferioară celei experimentate în plan vertical, în relație cu Dumnezeu; aceasta întrucât prima își are izvorul în cealaltă. Bucuria legăturii și întâlnirii cu Dumnezeu este statornică și veșnică, este bucuria lui Hristos împărtășită nouă: ,,Acestea vi le spun, ca bucuria Mea să fie întru voi și ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15, 11).

Astfel, Praznicul Nașterii Domnului în fiecare an, ne oferă tuturor darul bucuriei, dar perceput diferit în funcție de măsura duhovnicească a fiecăruia. Acest eveniment ne propune posibilitatea permanentizării acestei stări de confort spiritual printr-o actualizare a bucuriei darului vieții, dar pe care este necesar să îl înțelegem în mod corespunzător pentru a conștientiza importanța lui pentru existența ființei umane.

Nașterea lui Hristos pe pământ, consemnată istoric în urmă cu peste două mii de ani, a reprezentat darul lui Dumnezeu pentru întreaga umanitate, reașezându-ne, prin dragostea Sa părintească, în calitatea de fii moștenitori ai Împărăției Sale. Pe de altă parte, episodul petrecut în peștera din Betleem, împodobit prin prezența îngerilor, a păstorilor și a magilor, a fost un moment înfăptuit și printr-o participare firavă a omului la planul lui Dumnezeu, operă pregătită temeinic de veacuri și cu urmări determinante în parcursul salvării omului din moarte pentru viața veșnică.

Legământul de dragoste realizat de Dumnezeu cu omul presupune o participare permanentă a ambelor persoane, chiar dacă echilibrul este întotdeauna disproporționat în favoarea Dumnezeirii, mărturie fiind chiar momentul pe care îl prăznuim. Întruparea Fiului lui Dumnezeu s-a realizat ca urmare a comuniunii de dragoste din sânul Preasfintei Treimi, îndreptată către firea omenească cea căzută, adică la inițiativa lui Dumnezeu, dar posibilă prin participarea plină de smerenie și puritate a Fecioarei Maria, care s-a făcut vrednică de o asemenea Taină.

Cinstiți credincioși,

Taina Întrupării și Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos s-a produs după o perioadă îndelungată de pregătire, „la plinirea vremii” (Galateni 4, 4), după cum ne spune Apostolul Pavel, dar cu toate acestea, evenimentele istorice ne confirmă faptul că omenirea a ratat aproape complet întâlnirea mult așteptată cu Dumnezeu, din cauza unei percepții eronate asupra promisiunii de salvare și ca urmare a înțelegerii greșite a vieții vremelnice, ca etapă premergătoare a vieții veșnice. Pregătirea omului în așteptarea venirii lui Hristos pe pământ a jucat un rol esențial în refacerea comuniunii cu Dumnezeu, motiv pentru care Biserica ne invită an de an ca, înaintea Praznicului Nașterii Domnului, când reactualizăm această întâlnire, să ne pregătim corespunzător sufletul și trupul, adică întreaga persoană: cu zile de post, cu rugăciune și cu o primenire lăuntrică, purificatoare de patimi. În acest sens, Biserica ne vine în întâmpinare printr-o atmosferă liturgică specială, care anunță marele praznic.

La doar o săptămână după începutul perioadei de post rânduite de Biserică, odată cu sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, cântările Catavasiilor de la slujba Utreniei ne transmit vibrația apropierii momentului solemn al întâlnirii cu Hristos:

„Hristos Se naște, măriți-L!

Hristos din Ceruri, întâmpinați-L!

Hristos pe pământ, înălțați-vă!

Cântați Domnului tot pământul și cu bucurie lăudați-L, popoare,

că S-a preamărit!”[1]

 Dreptmăritori creștini,

Pregătirea omului pentru întâlnirea cu Iisus Hristos, Dumnezeul Întrupat, nu s-a încheiat, întrucât înaintarea în viața duhovnicească este adesea prezentată în scrierile filocalice ca un urcuș. Venirea lui Hristos pe pământ reprezintă oferta unei oportunități – deschiderea unei porți, prin care omul poate urca de pe pământ la cer, destinația sa finală. Promisiunea lui Dumnezeu s-a împlinit, dar oferta trebuie acceptată de către om pentru a putea fi valorificată în vederea dobândirii mântuirii.

Din acest motiv, închinarea și slava care se cer aduse lui Dumnezeu pentru lucrarea săvârșită din dragoste în vederea salvării omului, nu sunt o opțiune, ci realități certe și evidente, mărturisite de întreaga creație în cer și pe pământ, în ciuda atitudinii pline de ignoranță sau chiar potrivinice a unora.

Întruparea, Jertfa și Învierea lui Hristos sunt realități actualizate permanent în Biserică printr-o lucrarea vie și sfințitoare a harului Duhului Sfânt, motiv pentru care, în Biserică, binecredincioșii creștini, mădularele vii și sănătoase ale Trupului Tainic al Lui Hristos, îi aduc permanent închinare și mulțumire, fără a tăgădui prezența reală a lui Dumnezeu pe pământ.

De aceea, putem spune că apelul Bisericii pentru întâmpinarea Nașterii lui Hristos este, deopotrivă, poruncă, invitație, dar mai ales revelație. Poruncă, pentru că roadele binecuvântate ale Întrupării Dumnezeiești deja au sfințit făptura și au restaurat întreaga creație prin Înviere (adică o biruința asupra păcatului și morții), realități incontestabile și care obligă întreaga umanitate la o recunoaștere, cu mulțumire, a dragostei dumnezeiești îndreptate către om. Aceasta este poruncă a dragostei. Ea nu aduce după sine restricții și o îngrădire a libertății, fiind ea însăși o garanție a eliberării, pentru că închinarea adusă lui Dumnezeu îl reașează pe om în starea de comuniune edenică, primordială, cu Creatorul, deci îl eliberează de păcat, îl face biruitor asupra morții și părtaș Dumnezeirii.

„Hristos Se naște, măriți-L!” este o invitație, pentru toți aceia care parcurg această perioadă fără a-i înțelege importanța, din cauza lipsei de cunoaștere sau de interes, dar cărora Biserica le adresează permanent, cu multă dragoste, chemarea de a pătrunde în Taina Nașterii lui Hristos, pentru a deveni beneficiari ai roadelor de suflet folositoare, a gusta adevărata bucurie și, totodată, de a înțelege tainele darului vieții.

În al treilea rând, cântarea  „Hristos Se naște, măriți-L!”  este și  o revelație, întrucât ne descoperă „taina cea din veac ascunsă”, întâlnirea lui Dumnezeu cu omul față către față, realitate care a fost posibilă doar printr-o infinită smerenie a Dumnezeirii coborâtă din veșnicie în timp prin actul chenotic al Întrupării Fiului lui Dumnezeu sub chip omenesc, prin a Cărui Jertfă firea omenească s-a îndumnezeit și a fost înălțată, după Înviere, la cer.

 Iubiți frați întru Hristos Domnul,

Astăzi întreaga omenire traversează momente de frământări geopolitice și economice, iar teama siguranței conservării darului vieții tulbură tihna sufletească a oamenilor, cauza fiind o multitudine de factori atât de natură globală, cât și particulară.

Flacăra bucuriei pentru darul vieții primit de la Dumnezeu pâlpâie din ce în ce mai slab acolo unde omul nu își mai concentrează viitorul în jurul poruncilor călăuzitoare ale lui Dumnezeu și, mai ales, atunci când viața este percepută doar ca o realitate finită până la clipa morții.

Scopul vieții nu se poate împlini prin individualism și egoism, prin izolare și iubire de sine, ci întotdeauna doar în  comuniune de persoane cu Dumnezeu și cu semenii, iar autenticitatea adevăratei comuniuni o garantează prezența darurilor Duhului Sfânt: „dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia”  (Galateni 5, 22-23).

Astfel, prin cântarea „Hristos Se naște, măriți-L!”, Praznicul Nașterii Domnului este deopotrivă poruncă, invitație și revelație a comuniunii de dragoste cu Dumnezeu și cu oamenii, iar răspunsul fiecăruia dintre noi la această chemare ne oferă posibilitatea participării la lucrarea pe care Dumnezeu încă o săvârșește în lume și care are ca scop contopirea desăvârșită a Voinței Divine cu voința umană.

Luminați de frumoasele cântări liturgice care binevestesc praznicul și împlinind frumoasele tradiții creștine românești care împodobesc sărbătoarea, să devenim și noi mesageri ai dragostei dumnezeiești împărtășită întregii lumi și să răspândim în jur pace și bucurie sfântă!

Sfintele Sărbători ale Nașterii Domnului, ale Anului Nou și ale Botezului Domnului să vă fie tuturor prilej de înnoire sufletească și revărsare de binecuvântare cerească!

„Sărbători fericite!” şi „La mulţi ani!”

Vă zice al vostru arhipăstor,

de tot-binele doritor și

către Domnul rugător,

† NESTOR

Episcopul Devei şi Hunedoarei