Nou promovată în Liga a III-a, echipa de fotbal a CS Minerul Lupeni continuă să fie neînvinsă în seria a 9-a după primele 5 etape de campionat, spre bucuria suporterilor care constituie una dintre cele mai frumoase galerii sportive de pe stadioanele de fotbal din România. Un motiv și mai mare de bucurie pentru iubitori...
Categorie: Stiri la zi
Bibliotecarii de la ”Ovid Densușianu” au ieșit în stradă pentru a promova ”Salonul Hunedorean al Cărții”
Peste mai puțin de două săptămâni, municipiul Deva va fi gazda unei noi ediții a unui prestigios eveniment care aduce cartea în prim-plan și peste 100 de edituri la întâlnirea cu publicul cititor din județul Hunedoara. ”Salonul Hunedorean al Cărții”, eveniment organizat de Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara a ajuns...
Dialog sub semnul performanței între doi cetățeni de onoare ai Petroșaniului: Valeriu Butulescu și Avram Iancu
Absolut admirabilă ideea administrației publice locale de la Petroșani, de a aduce în atenția opiniei publice, în seria manifestărilor dedicate aniversării celor 100 de ani de la definirea localității ca oraș, a unor personalități publice locale al căror palmares dar și activitate curentă reconfirmă statutul lor de cetățeni de onoare ai municipiului Petroșani. O astfel...
Campanie de donare de sânge, derulată la Petroșani, cu sprijinul Universității din Petroșani
În perioada 7 – 31 octombrie 2024, Laboratorul de Transfuzie Sangvină din Petroșani și Universitatea din Petroșani derulează o campanie de donare de sânge la care sunt invitați să participe studenți și cadre didactice ale instituției de învățământ superior din Valea Jiului. „Donarea de sânge este un gest de omenie și compasiune, un ajutor umanitar...
Întâlnire cu actorul și scriitorul Horațiu Mălăele la Salonul Hunedorean al Cărții de la Deva
În ziua de 16 octombrie 2024, ora 17:00, în incinta Deva Mall, etajul trei, Salle d’Or, publicul iubitor de lectură se va putea bucura de prezența îndrăgitului actor și scriitor Horațiu Mălăele care, dincolo de profesiunea de actor și regizor pe care o îndeplinește cu har și succes de peste patru decenii, este și un...
„Noaptea albă a Galeriilor” va fi marcată în Valea Jiului sâmbătă, 5 octombrie
Sâmbătă, 5 octombrie 2024 se desfășoară, în întreaga țară, „Noaptea albă a Galeriilor de Artă”, eveniment menit să aducă în atenția publicului, rolul artelor plastice în viața oamenilor, printr-o serie de expoziții prezentate cu titlu gratuit în galeriile de artă din România. În Valea Jiului, evenimentul va fi marcat printr-o serie de activități expoziționale organizate...
Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și STS dezvoltă un proiect de modernizare a numărului unic național 119 destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului
Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) și Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) sunt parteneri într-un proiect finanțat din fonduri europene pentru dezvoltarea liniei unice naționale destinate copiilor – 119. Proiectul „Sistem Next Generation 119” va presupune dezvoltarea și modernizarea instrumentelor digitale de alertare, identificare și intervenție pentru copii, asociate numărului unic național...
After Party cu DJ Săgeată la Unforgettable festival 2024
Prima ediție a festivalului „Unforgattable”, desfășurat la mijlocul lunii septembrie 2024 la București a adus în fața a zeci de mii de spectactori nume cu adevărat de neuitat din lumea artei muzicale românești și internaționale. La petrecere au fost invitați artiști de top precum Al Bano & Romina Power, Gheorghe Zamfir, Havasi, Laura Bretan, Montserrat...
Natalia Intotero: „Anul 2025 va fi anul național al copiilor în România!”
Parlamentul României a aprobat propunerea deputatului PSD Natalia Elena Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse prin care anul 2025 va fi declarat în România drept ”Anul Național al Copiilor” Natalia Intotero informează că legea inițiată de Partidul Social Democrat a fost votată de Parlamentul României și va asigura cadrul legislativ necesar pentru ca...
Restricții de apă joi, 3 octombrie, la Uricani
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani informează că, în vederea unor lucrări PROGRAMATE la reţeaua publică de alimentare cu apă, va întrerupe furnizarea apei potabile dîn localitatea Uricani, joi, 3 octombrie 2024, în intervalul orar 09:00-16:00. Zonele afectate de restricție vor fi străzile: Aleea Teilor și Aleea Progresului. Reprezentanții companiei de apă recomandă utilizatorilor afectaţi...
Legea care corectează nedreptățile făcute de Legea 360/2023 celor din grupele speciale de muncă a fost adoptată de Senat
O inițiativă legislativă prin care un grup de senatori, din rândul cărora face parte și senatorul hunedorean Lucica Dina Muntean, și-au propus să corecteze nedreptățile făcute de Legea 360/2023 celor din grupele speciale de muncă a fost adoptată marți, 1 octombrie 2024, în Senatul României, cu votul majoritar a 96 de senatori și un singur...
Dialog literar al preoților Constantin Necula – Francisc Doboș la Salonul Hunedorean al Cărții de la Deva
O întâlnire cu două personalități ale lumii ecleziastice din România: părintele Constantin Necula și preotul romano-catolic Francisc Doboș. Aceasta este propunerea pe care o lansează Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean și în parteneriat cu Editura Agnos din Sibiu, în seria lansărilor de carte programate să se desfășoare la ediția...
APIA Hunedoara a finalizat controlul clasic pe teren aferent Campaniei 2024
Toți fermierii cuprinși în eșantionul de control clasic au fost verificați de inspectorii Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Hunedoara. A fost un volum foarte mare de lucru, care a inclus chiar și zilele de weekend, însă acțiunea aferentă Campaniei de plăți 2024 a fost finalizată cu succes, a precizat directorul...
Ștafeta Veteranilor Invictus ajunge în județul Hunedoara
În intervalul 4-7 octombrie 2024, Ștafeta Veteranilor Invictus, tronsonul albastru, va străbate și județul Hunedoara. Schimbul de ștafetă va avea loc după următoarele coordonate: Vineri, 4 octombrie 2024, ora 14.30 – Pasul Vâlcan – Vulcan; Vineri, 4 octombrie 2024, ora 18.00 – Primăria Municipiului Petroșani; Sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 16.30 – Castelul Corvinilor –...
Consiliul județean Hunedoara / Anunț public privind decizia etapei de încadrare
UAT JUDETUL HUNEDOARA prin Direcția de Dezvoltare Locală, Serviciul Investiții face public: PRIMARIA MUNICIPIULUI VULCAN, titular al proiectului: „Linie verde de autobuze electrice între Petrila – Petroșani – Aninoasa – Vulcan – Lupeni – Uricani – Green Line Valea Jiului ” Componenta 1 cod SMIS 122119 și Componenta 2 cod SMIS 122120 – Pod pe...
Consiliul județean Hunedoara / Anunț public privind decizia etapei de încadrare
UAT JUDETUL HUNEDOARA prin Direcția de Dezvoltare Locală, Serviciul Investiții face public: PRIMARIA MUNICIPIULUI VULCAN, titular al proiectului: „Linie verde de autobuze electrice între Petrila – Petroșani – Aninoasa – Vulcan – Lupeni – Uricani – Green Line Valea Jiului ” Componenta 1 cod SMIS 122119 și Componenta 2 cod SMIS 122120 – Pod intrare...
Peste 400 de persoane și-au găsit un loc de muncă, în luna august 2024, cu sprijinul AJOFM Hunedoara
Potrivit celor mai recenta date statistice date publicității de AJOFM Hunedoara, în cursul lunii august 2024, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul acestei instrituții au fost încadrate în muncă, în județul Hunedoara, un număr de 407 persoane, dintre care 169 femei. Din totalul persoanelor ocupate până la...
Întoarcerea Românilor Acasă și impactul proiectului ROUNIT
După ani de emigrare masivă, România începe să asiste la un fenomen invers: tot mai mulți români din diaspora aleg să se întoarcă acasă. În acest context, Proiectul ROUNIT joacă un rol crucial, creând o punte de legătură între profesioniștii români din străinătate și companiile locale care au nevoie de forță de muncă calificată. „Proiectul...
Considerații ale eminentului cărturar prof. dr. Zenovie Cârlugea despre cartea de ”Proză fantastică” a lui Valeriu Butulescu
Astăzi, 2 octombrie 2024, de la ora 17,00 Sala de marmură a Primăriei municipiului Petroșani găzduiește, în cadrul unui inedit eveniment cultural intitulat „Dialoguri literare între doi cetățeni de onoare ai Petroșaniului: Valeriu Butulescu și Avram Iancu”, lansarea celui mai recent volum de carte al scriitorului Valeriu Butulescu: „Proză fantastică – Amintiri din dimineața vieții”,...
Competiție cu succes pentru CS Poli Karate la „Bucharest Internațional Karate Open”
Sportivii CS Poli Karate București consemnează participarea cu succes într-o nouă competiție națională de arte marțiale. Aceasta a avut loc la finalul lunii septembrie, la București, unde cei mai tineri dintre sportivii au obținut rezultate remarcabile într-un concurs de amploare la care au luat parte 1.124 de sportivi, reprezentând 75 de cluburi din 8 țări....
Lidia Vadim aduce la Petrila cartea „Corneliu Vadim Tudor și România Mare – o moștenire pentru viitor”
Pentru mulți patrioți din România contemporană, numele celui care a fost una dintre figurile reprezentative ale politici și culturii din România primelor decenii de după Revoluția Română din 1989 – Corneliu Vadim Tudor – reprezintă și astăzi un reper. La aproape un deceniu de la trecerea lui Corneliu Vadim Tudor în istorie, fiica sa cea...
Omagiu adus sopranei Teodora Lucaciu la cea mai veche școală din Vulcan
Serbările organizate la Școala gimnazială „Teodora Lucaciu” din municipiul Vulcan la jubileul celor 100 de ani de existență a celei mai vechi unități de învățământ din această localitate au programat marți, 1 octombrie 2024, un eveniment menit să marcheze, așa cum se cuvine, personalitatea valoroasei artiste al cărui nume stă la loc de cinste pe...
Bunicii din familiile „de aur” ale Petroșaniului au fost onorați cu prilejul Zilei Internaționale a Vârstnicilor
Sunt deja ani buni de când la Petroșani, cu diverse prilejuri dar mai ales pe 1 octombrie, atunci când pe întregul mapamond este sărbătorită Ziua Persoanelor în Vârstă, seniorii comunității locale sunt sărbătoriți, așa cum se cuvine de autoritățile administrației publice locale odată cu aniversarea a 50 de ani iar, în unele cazuri, chiar 60...
Debut de an universitar marcat de încredere și optimism la Universitatea din Petroșani
Noul an universitar 2024-2025 s-a deschis luni, 30 septembrie 2024 și la Univestitatea din Petroșani, evenimentul fiind găzduit în Aula Magna în fața unei numeroase asistențe formate din studenți, profesori, părinți și invitați de onoare ai instituției de învățământ din Valea Jiului. Printre personalitățile publice care au participat la festivitatea de deschidere a noului an...
Expoziție de artă fotografică la Castelul Corvinilor de la Hunedoara
Sufrageria Bethlen de la Castelul Corvinilor din municipiul Hunedoara este gazda expoziției de artă fotografică intitulată „FOTO Convergențe la castel”, care va fi vernisată sâmbătă, 5 octombrie 2024, de la ora 17,00. Expoziția cuprinde lucrări care aparțin membrilor Asociației Artiștilor Fotografi Hunedoreni, dar și ai membrilor Asociației VARADINUM Foto Club Oradea. Pe simeze vor fi...
Rata şomajului în județul Hunedoara e în scădere, la finalul lunii luna august 2024
La sfârșitul lunii august 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara erau înregistrați 7.263 șomeri (din care 4.063 femei), rata șomajului fiind de 4,66 %. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 4,73 %, în această lună acest indicator a înregistrat o scădere cu 0,07 pp. Din totalul...
Robotică, șah, experimente și atmosferă vibrantă în „Noaptea Cercetătorilor Europeni” la Mina Petrila
Ansamblul Istoric Mina Petrila, (re)cunoscut deja drept Exoploatarea Culturală Petrila s-a dovedit a fi vineri, 27 septembrie 2024 și o veritabilă exploatare educațională. Peste 100 de elevi din toată Valea Jiului au transformat Sala „Ladislau Schidt” de la fosta Mină Petrila într-un veritabil centru de cercetare și inovare, întro nouă ediție a evenimentului intitulat „Noaptea...
Noi campanii de prevenire a consumului de droguri derulate de CPECA Hunedoara
De la debutul noului an școlar, specialiștii Centrului de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Hunedoara au derulat o serie de proiecte preventive în unitățile de învățământ din județ, atât în mediul urban, cât și în cel rural, adaptate pentru fiecare categorie de vârstă. Astfel, peste 600 de elevi, cadre didactice și părinți au fost...
Apa Serv Valea Jiului și Consiliul Județean Hunedoara au găsit soluții pentru alimentarea cu apă potabilă a stațiunilor Straja și Pasul Vâlcan
Anul 2025 va consemna finalizarea unei alte investiții majore asumate de Consiliul județean Hunedoara, prin care stațiunea turistică Straja din municipiul Lupeni va avea o rețea completă de alimentare cu apă potabilă. În acest scop, administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram spune că au fost găsite resurse financiare prin care Consiliul județean Hunedoara vine...
Beniamin Coțan: „Munca pentru un loc în Parlamentul României a început în echipa PSD Hunedoara!”
Așa cum am mai spus, motivul principal care m-a determinat să mă implic în politică este că nu mai doresc să aștept ca alții să facă ceea ce trebuie pentru mine și pentru comunitatea din care fac parte. Vreau să pun umărul ca schimbarea în bine să continue, aici în Valea Jiului și județul Hunedoara....
Cine sunt candidații PSD Hunedoara pentru alegerile parlamentare din decembrie 2024
Președintele Organizației PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor a făcut publică lista nominală a candidaților cu care această formațiune politică din județul nostru va participa în alegerile parlamentare de la finalul anului 2024. Liderul social-democraților hunedoreni a arătat că lista propunerilor pentru alegerile parlamentare cuprinde, atât la Senat cât și la Camera Deputaților, oameni cu experienţă relevantă,...
Lansare de carte Ion Barbu la Universitatea din Petroșani
Remarcabilul artist petrilean Ion Barbu își onorează încă o dată titlul de ”Doctor Honoris Causa” au Universității din Petroșani, printr-un eveniment cultural ce poartă amprenta personalității sale. Astfel, acesta își va lansa la Biblioteca Universității din Petroșani cel mai recent volum de carte, intitulat: “WE ARE THE BEATLES: IONICĂ, PAULICĂ, GEORGICĂ & RINGICĂ”, carte apărută...
Rezultate bune și foarte bune pentru sportivii „Ionuț Team Kempo” din Lupeni la Cupa FSA
La finalul acestei săptămâni, în orașul Bicaz din județul Neamț s-au desfășurat întrecerile de arte marțiale – Kempo din cadrul unei noi ediții a Cupei FSA (Full Contact Submission Art). La acest eveniment sportiv au fost prezenți și sportivii „Ionuț Team Kempo” din Lupeni care se pregătesc sub îndrumarea antrenorului Ionuț Năsălean. Aceștia au participat...
Dialoguri literare între doi cetățeni de onoare ai Petroșaniului: Valeriu Butulescu și Avram Iancu
În seria evenimentelor culturale menite să marcheze anul aniversar „Petroșani 100”, an care marchează împlinirea unui secol de la declararea localității drept oraș, Primăria municipiului Petroșani în parteneriat cu Ziarul Exclusiv organizează o întâlnire publică, sub semnul literaturii, între doi dintre cei mai valoroși cetățeni ai acestei urbe: scriitorul Valeriu Butulescu și bibliotecarul Avram Iancu....
Gala aniversară ELITh – 100 de ani de excelență, inovație și impact global la Universitatea Politehnica Timișoara
Universitatea Politehnica Timișoara a sărbătorit cu mândrie, ieri 27 septembrie 2024, Gala aniversară ELITh – un moment unic în istoria instituției, dedicat aniversării a 100 de ani de la prima generație de absolvenți. Evenimentul a avut loc la Cinema Timiș, într-un cadru inovator și emoționant, reunind Alumni UPT, personalități din diverse domenii, experți internaționali, membri...
Noaptea Cercetătorilor 2024 în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului
Pentru al patrulea an consecutiv, Noaptea Cercetărilor s-a desfășurat și în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului administrat de Universitatea din București. Evenimentul își propune să aducă știința mai aproape de publicul larg și să promoveze importanța cercetării științifice în viața de zi cu zi. În acest an, elevii de la Școala Gimnazială Sîntămăria-Orlea, Școala Gimnazială...
Caravana Inimii ajunge luni, 30 septembrie, la Petroșani
Asociația Salvital Hunedoara în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara și Primăria Municipiului Petroșani va organiza, în data de 30 septembrie 2024, la Sala de Marmură a Primăriei municipiului Petroșani, cu începere de la ora 10:00, o acțiune dedicată Zilei Mondiale a Inimii. În cadrul acțiunii se vor efectua gratuit, următoarele proceduri: efectuare electrocardiograma EKG pentru...
Parte de carte pentru iubitorii de lectură la o nouă ediție a ”Salonului Hunedorean al Cărții” de la Deva
O nouă ediție a „Salonului Hunedoarean al Cărții” este pregătită pentru întâlnirea cu publicul iubitor de lectură, într-un eveniment cultural care se anunță și de această dată de mare anvergură, organizat sub coordonarea Bibliotecii județene „Ovid Densușianu”. Acesta va avea loc la jumătatea lunii octombrie, la Deva, mai exact în perioada 15-18 octombrie 2024, între...
La Școala gimnazială nr. 1 „Teodora Lucaciu” din Vulcan începe „Săptămâna Centenarului”
Școala gimnazială nr. 1 din municipiul Vulcan, structură a Liceului Tehnologic „Mihai Viteazu”, care poartă numele ilustrei artiste Teodora Lucaciu, sărbătorește în această toamnă, 100 de ani de la înființarea sa. Unitate educațională reprezentativă pentru învățământul din Valea Jiului, Școala gimnazială „Teodora Lucaciu” funcționează într-o clădire emblematică pentru sistemul educațional din municipiul Vulcan, fiind cea...
Proiectul „Green Line Valea Jiului” va ajunge dintr-un proiect problemă într-unul model
Confruntat de-a lungul vremii cu multe probleme și sincope care au condus la întârzierea punerii în practică a unuia dintre cele mai ambițioase și consistente proiecte de investiții din fonduri europene din Valea Jiului, proiectul „Green Line Valea Jiului” trebuie să devină dintr-un „proiect problemă” într-un program model, de bune practici, în ceea ce va...
Descoperă și tu minunățiile unui loc fascinant și autentic – județul Hunedoara
În fiecare an, pe 27 septembrie, întreaga lume sărbătorește „Ziua Mondială a turismului”. Cu această ocazie, Consiliul Județean Hunedoara, prin Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică Hunedoara îşi reafirmă angajamentul de a susţine și promova turismul din judeţ, de a contribui în permanenţă la dezvoltarea unui turism durabil şi de calitate şi de...
Bursa Locurilor de Muncă, pe 11 octombrie, la Deva
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, anunță organizarea Bursei locurilor de muncă pentru absolvenți, eveniment ce va avea loc în data de 11 octombrie 2024, la Deva. Evenimentul se va desfășura la Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, începând cu ora 1000. Directorul executiv al AJOFM Hunedoara, georgeta...
La sfârșit de septembrie, la Petroșani se sună ”Adunarea Momârlanilor”
Momârlanii de pe tot cuprinsul Văii Jiului se vor aduna, la finalul acestei săptămâni, la Petroșani, unde va avea loc o nouă ediție a evenimentului intitulat ”Adunarea Momârlanilor”. Organizat de Consiliul local și Primăria municipiului Petroșani, ”Adunarea Momârlanilor” reprezintă o inițiativă prin care se dorește susținerea micilor fermieri și meșteșugari din comunitatea momârlănească, precum și...
Noul an universitar se deschide la Universitatea din Petroșani luni, 30 septembrie 2024
Studenții și cadrele universitare de la Universitatea din Petroșani se (re)întâlnesc luni, 30 septembrie 2024, zi în care debutează la instituția de învățământ superior din Valea Jiului noul an universitar. Ceremonia de deschidere a anului universitar 2024-2025 va avea loc aici în Aula Magna a Universității, la ora 10,00. „Ne face o deosebită plăcere să...
Turnelul „Vienna Classic Christmas” ajunge în decembrie și la Petroșani
Vienna Classic Orchestra prezintă, pentru prima dată în Romania, spectacolul „Vienna Classic Christmas”. În cadrul turneului național al acestui proiect cultural de excepție a fost inclus și municipiul Petroșani. Concertul „Vienna Classic Christmas” va avea loc în Valea Jiului în data de 19 Decembrie 2024 de la ora 19:00 în sala de spectacole a Teatrului Dramatic...
Știință și robotică în „Noaptea Cercetătorilor Europeni” la Exploatarea Culturală Petrila
Exploatarea Culturală Petrila găzduiește vineri, 27 septembrie 2024, începând cu ora 17.00, o nouă ediție a evenimentului „Noaptea Cercetătorilor Europeni”. Evenimentul este organizat de către Biblioteca Orășenească „Gheorghe Ittu” Petrila în parteneriat cu Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică Hunedoara, care este șio principalul finanțator al acestuia. Ca de fiecară dată, parteneri organizatorici sunt...
Universitatea din Petroșani prezentă la Conferința EIEA de la Toulouse (Franța)
O delegație a Universității din Petroșani, condusă de rectorul Sorin Mihai Radu a fost prezentă la lucrările Conferinței EIEA (Asociația Europeană pentru Educație Internațională) care s-au desfășurat în centrul universitar Toulouse din Franța. Prezența instituției academice dijn Valea Jiului la acest important eveniment educațional european a fost posibilă datorită faptului că Universitatea din Petroșani este...
Drumuri, străzi și parcări, realizate din bani europeni, în orașul Petrila
La Petrrila continuă lucrările de modernizare a infrasteructurii rutiere și pietonale, derulate în cadrul obiectivului de investiții intitulat „Îmbunătățirea calității vieții populației din orașul Petrila – Etapa I”, proiect finantat prin Regio-Programul Operational Regional Vest 2014-2020 cod SMIS 125636 și continuat prin Programul Regional Vest 2021-2027 cod SMIS 324176 , gestionat de Agenția pentru Dezvoltare...
„Omagiu satului zărăndean” la Expoziția de Istorie Locală și Etnografie din Brad
Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în colaborare cu membrii Clubului „Dialogul artelor” din Brad, organizează sâmbătă, 28 septembrie 2024, ora 11, la Expoziția de Istorie Locală și Etnografie Brad, manifestarea cu titlul „Omagiu satului zărăndean”. Muzeograful Monica Dușan spune că evenimentul prin care este omagiat satul zărăndean tradițional,...
Program de toamnă pentru vizitarea sitului dacic de la Sarmizegetusa Regia
Vizitatorii care doresc să se bucure de întâlnirea cu istoria în situl dacic de la Sarmizegetusa – Capitala regatului dacic din Munții Orăștiei, unde peisajul tomnatec face și mai spectaculoasă întreaga zonă a acestui punct de interes turistic național, trebuie să ia în calcul faptul că programul de vizitare al acestui monument UNESCO a fost...