Poveşti de vacanţă. Pe „Litoralul” austriac, în Salzkammergut

Home Reportaj Poveşti de vacanţă. Pe „Litoralul” austriac, în Salzkammergut

WP_20150804_20_33_52_ProDupă mai multe veri petrecute la malul mării, anul acesta am decis că vrem o altfel de vacanţă. Desigur cu soare, apă, munte, relaxare, dar şi distracţie în acelaşi timp. Opţiunile au fost numeroase, însă după o atentă documentare, am optat pentru vacanţa în Austria, în zona lacurilor alpine din Salzkammergut.

Deşi trecusem cu alte ocazii pe lângă frumoasele lacuri ale Austriei şi le admirasem din goana maşinii de pe autostradă, deşi ştiam că această regiune este paradisul sporturilor de iarnă, informaţiile pe care le aveam erau puţine şi destul de vagi. Totuşi, faptul că vreme de o săptămână nu am reuşit să găsim, pe cont propriu, cazare în zonă decât după ce am  apelat la o agenţie bine cotată în localitate, ne-a alimentat şi mai mult curiozitatea şi dorinţa de aventură.

Ca punct cental al vacanţei noastre am ales localitatea Altmunster, situată undeva pe malul lacului Traun, cel mai adânc lac din Austria şi al doilea ca mărime după Attersee, staţiune aflată la 4 km de Gmunden, cea mai cunoscută staţiune de vară din Salzkammergut.

Alegerea s-a dovedit a fi una de excepţie pentru că după o bălăceală bună în apele cristaline ale lacului Traun te puteai urca în maşină şi gusta din plin din frumuseţea locurilor. Cum este şi firesc, prima incursiune a fost în Gmunden, un oraş cochet, aflat la 170 de km de Viena sau la 79 km de Salzburg şi la o altitudine de puţin peste 400 metri. Clădirile cu faţade pline de flori şi străzile pietruite ne dau impresia unui oraş care a cunoscut ceva istorie. Poate că naşterea oraşului se pierde în negura vremurilor, dar este cert că romanii numeau lacul Traunsee drept „Lacul Felix”, în traducere liberă „Lacul Fericit”, recunoscând astfel efectul magic pe care acesta îl exercită asupra celor care poposesc în zonă. Pe la 1278, Gmunden-ul era un oraş prosper mai ales datorită comerţului cu sare care se desfăşura în zonă. În anul 1862, oraşul a devenit oficial staţiune balneoclimaterică.

Clădirile vechi şi impunătoare precum şi vilele arătoase ne spun că a fost şi o localitate la modă pentru aristocraţia austriacă, mai ales că Franz Josef obişnuia să viziteze Casa Regală de Hanover din Gmunden înainte de a se opri la reşedinţa de vară din Bad Ischl. Una dintre atracţiile oraşului este Castelul Ort, situat pe o insuliţă a lacului Traunsee, la care se poate ajunge traversând un pod lung de câteva sute de metri. Construcţia în stil gotic târziu, care a aparţinut lorzilor de Ort prin secolele IX-XI, iar mai apoi mai multor capete încoronate printre care Împăratul Friedrich al III-lea, Rudolf al II-lea, Leopold I sau Franz Joseph, aparţine din anul 1988, oraşului Gmunden.

Locaţia este una de vis, drept urmare în acest cadru romantic oficiindu-se numeroase căsătorii. Am avut şi noi plăcerea de a întâlni un frumos cuplu de români care aleseseră să-şi unească destinele în capela Castelului Ort. În acest loc poţi pierde mult timp. În faţă se întinde Gmunden-ul cu a sa frumoasă esplanadă, în dreapta lacul maiestuoasa “faţadă” a muntelui Traunstein, înalt de peste 1600 m. În spate se află plajele romantice din Altmunster, iar în stânga grădinile de la Toscana Congres, locul de exil al unei frumoase marchize italiene.

Seara, pe malul liniştit al lacului Traunsee, trec familii de lebede, deosebit de protectoare cu puii lor. Acestea trăiesc într-o comuniune perfectă cu oamenii, fiind un alt punct de atracţie al staţiunii.

Plajele amenajate în jurul lacului sunt pline de turişti relaxaţi, calmi şi educaţi, care fie stau la soare, fie fac baie în apele limpezi ale lacului sau practică diverse sporturi acvatice sau de agrement. În această zonă tradiţia este la ea acasă, iar pentru cei care vor cu adevărat să guste Austria nu au decât să colinde în jurul lacurilor din Salzkammergut, să urce cu telecabina, cu maşina, cu bicicleta sau pe jos pe crestele munţilor din jur, să facă cunoştinţă cu bucătăria austriacă în restaurante mici, simple, dar pline de farmec, din localităţile înconjurătoare şi să asculte şi să privească cu atenţie. Cu puţin noroc vor auzi aici şi ”Sunetul muzicii”, pentru că în aceast cadru idilic s-a desfăşurat povestea familiei von Trapp, care a inspirat celebrul film cu Julie Andrews şi Christopher Plummer care s-a şi filmat în zona munţilor şi lacurilor de lângă nu mai puţin celebrul oraş Salzburg.

Orice colţişor din această zonă îşi are frumuseţea şi povestea lui, drept dovadă că austriecii ştiu foarte bine cum să-şi „vândă” cea mai mare bogăţie a lor – natura. Dar despre sate de poveste, drumuri fantastice de munte, despre ospitaliatea locuitorilor şi multe alte lucruri pe care le-am văzut şi trăit în vacanţa noastră austriacă vă vom povesti însă  în numerele viitoare.