Ce a obținut delegația CEH de la Comisia Europeană ?

sediul cehDelegaţia Complexului Energetic Hunedoara condusă de directrul general Emilian Floruț, asistată de consultantul ISPE și reprezentanții Ministerului Energiei, a susţinut, în data de 23 octombrie, la Bruxelles, planul de restructurare transmis informal Consiliului Europei – DG Competition.

Potrivit informațiilor furnizate de Biroul de presă al CEH, discuţiile au avut un caracter tehnic, de lucru, în cadrul cărora s-au relevat aspectele concrete şi s-au făcut precizări privind corelarea planului cu directivele şi politicile europene. În acest context, săptămâna viitoare, Ministerul Energiei va transmite Comisiei o notificare prin care ajutorul de salvare urmează a fi transformat în ajutor de restructurare. Ajutorul de restructurare va putea fi folosit la conversia datoriilor şi finanţarea măsurilor din planul de restructurare.

Măsurile propuse prin planul de restructurare vor trebui cofinanţate şi din resurse proprii ale CE Hunedoara, în condiţiile reducerii progresive a costurilor şi demonstrarea viabilităţii activităţii, pe o perioada de 3 ani. Restructurarea vizează reorganizarea structurală şi creşterea eficienţei economice în toate sectoarele de activitate ale CE Hunedoara.

”În concluzie, discuţiile au fost constructive, deschizând calea continuării activităţii CE Hunedoara şi relansarea acesteia pe baze de
eicienţă economică”, se arată în informarea de presă făcută astăzi de Biroul de presă al CEH.