Guvernul pregătește o Strategie Integrată pentru Valea Jiului / VIDEO

ciolos localePrimul ministru al României a participat astăzi la Forumul Administrației Locale din România, eveniment în cadrul căruia a dezvăluit faptul că, așa cum s-a angajat înaintea alegerilor locale, Guvernul va adopta o Strategie Integrată de Dezvoltare care vizează regiunea Văii Jiului.

”Ne gândim, în primul rând, pentru câteva regiuni prioritare, vrem să venim cu o astfel de abordare integrată pentru dezvoltarea Văii Jiului, aşa cum am promis şi înainte de alegerile locale. Vrem să venim nu doar cu reguli şi cu constrângeri, dar şi cu proiecte de dezvoltare acolo. Am avut, totodată, o discuţie cu aleşii locali din regiunea Moldovei, pentru o dezvoltare integrată pentru această zonă și pentru alte două simiare. Deci, pentru trei zone-teritorii – Valea Jiului, zona Moldovei, Roşia Montană – intenţia noastră este ca, până la sfârşitul mandatului, să vă propunem, sigur, împreună cu dumneavoastră, cu localnicii, abordări integrate de dezvoltare teritorială, care să pună împreună atât fondurile europene, cât şi resurse de la bugetul de stat, pentru a vă putea finanţa proiectele. Şi sperăm ca, de la aceste exemple, în anii următori, să se poată merge pe o astfel de abordare integrată şi în alte regiuni ale ţării”, a spus în discursul său, premierul Dacian Cioloș.

Vizionați, în clipul de mai jos, alocuțiunea integrală a Primului Ministru rostită la Forumul Administrației Locale din România, de astăzi.