Cursuri pentru predarea la clasa pregătitoare la Casa Corpului Didactic din Deva

ccd1În continuarea activităților similare din anii anteriori, Casa Corpului Didactic Hunedoara va derula, și în acest an, programul special de formare continuă destinat cadrelor didactice de la învățământul primar care vor preda la clasa pregătitoare. Sunt invitați în sălile de curs, în perioada 1 – 9 septembrie 2016, aproape 150 de institutori și învățători care nu au urmat până în prezent această formă de pregătire pentru lucrul cu cei mai mici școlari.

”Programul își propune formarea și dezvoltarea de competențe în domeniul implementării curriculum-ului acestui prim an de școlaritate, care are, cum se știe, caracteristici destul de speciale. De aceea, pe parcursul sesiunilor de formare, cursanții vor fi puși în situația să recepteze ca atare noutatea lucrului la clasă cu acești copii și vor învăța, altfel spus, să predea după noi metode, să organizeze diferit sala de clasă, să se joace cu copiii, să le înțeleagă problemele și să-i ajute să le depășească. Îi îndemnăm și îi pregătim pe educatori să lucreze astfel încât copiii să resimtă că școala poate fi cu adevărat prietenoasă”, spune prof. Adriana Almășan, director al Casei Corpului Didactic Hunedoara.

Cursurile programului menționat se vor desfășura concomitent la Casa Corpului Didactic Hunedoara din Deva și în alte patru centre din județ.