Adrian David – avertisment pentru votanții PNL

david-romania-inainteCandidatul PNL pentru Senat, Adrian David este convins că, în ultima săptămână de campanie electorală, competitorii săi politici nu vor ezita să utilizeze cele mai murdare mecanisme de influențare a votului: minciuni, dezinformări, sondaje false ș.a.m.d.

”Campania electorală intră în ultima turnantă iar cei ce nu înțeleg că politica trebuie să se schimbe fac ce știu ei sa facă mai bine: atacurile se întețesc, grosolăniile sunt tot mai prezente iar minciuna și dezinformarea stau pe prima pagină a presei controlata de PSD. Cea mai folosita metodă e trucarea sondajelor pentru a demobiliza. De data asta nu le va merge”, spune Adrian David într-o postare publică pe pagina sa de facebook.

În contrapartidă, liberalii sunt deciși să se mobilizeze în ultima săptămână de campanie și să câștige puncte prețioase în ceea ce privește încrederea românilor în candidații PNL, prin promovarea unei politici de bun simț. Adrian David spune că, în aceste sens, PNL Hunedoara are ca model atât proprii săi candidați, dar și Primul Ministru al României, Dacian Cioloș.

”PNL este un partid cu tradiție democratică de aproape un secol, partid care, în ultimul sfert de veac, a trecut prin multiple transformări și evoluții. E un partid pe care îl cunosc destul de bine. Au fost greșeli, dar au fost și momente în care a arătat că se poate transforma pentru a merge înainte. Cred că PNL este partidul care a început să înțeleagă ce așteptați dumneavoastră de la clasa politică și a demarat un proces de schimbare – un prim pas asumat prin eliminarea de pe liste a candidaților cu probleme penale, printr-o infuzie de candidați noi pentru alegerile parlamentare”, este unul din punctele de vedere exprimate de Dacian Cioloș care confirmă motivele care l-a determinat să accepte să fie reprezentat politic de PNL.