Un număr de 60 de noi agenți de Poliție au intrat ”în pâine”, în județul Hunedoara

agenti1Cei 60 de agenţi de poliţie care au promovat examenul de încadrare din sursă externă susţinut la I.P.J. Hunedoara în data de 19.11.2016,  au avut parte, azi, de un moment încărcat de emoţie şi solemnitate, respectiv depunerea Jurământului de Credinţă. Depunerea jurământului de credinţă reprezintă unul dintre cele mai importante momente din carieră, pentru cei care au ales să îşi desfăşoare activitatea într-o unitate de Poliţie.

În cadrul ceremoniei oficiale, care a avut loc în această dimineaţă la sediul Poliţiei Municipiului Deva, în prezenţa echipei manageriale a Inspectoratului Judeţean de Poliţie, a oficialităţilor judeţene cu care instituţia are relaţii de colaborare, dar şi a familiilor tinerilor agenţi, polițiștilor nou-încadraţi le-au fost reamintite principalele aspecte ce țin de rigoarea meseriei pe care și-au ales-o:

”Poliția Română este puternică datorită și prin oamenii care o alcătuiesc. Iar noii polițiști nu vor face excepție, pentru că au făcut dovada că pot și au depus astăzi, în fața noastră, Jurământul de credință, pentru care îi felicit și le cer să nu uite niciodată momentul în care au depus acest jurământ, unitatea de poliție în care au făcut acest lucru și, cel mai important, să nu uite cei patru piloni pe care acest jurământ s-a clădit: respectarea Constituției (cu drepturile și libertățile fundamentale ale omului); conduita corectă și imparțială în aplicarea legilor țării; îndeplinirea cu răspundere și bună-credință a îndatoririlor și păstrarea secretului profesional. Așa să le-ajute Dumnezeu!”, a declarat, cu acest prilej, șeful IPJ Hunedoara, comisar şef de poliţie Dumitru Liviu Gabriel.

În perioada următoare, noii agenți de poliție vor urma un curs intensiv de instruire în cadrul unităţilor de învățământ ale M.A.I., după absolvirea căruia se vor alătura poliţiştilor mai experimentaţi, sub îndrumarea cărora vor desfăşura activităţile specifice muncii de poliţie.

Cei 60 de agenţi de poliţie nou-încadraţi vor fi repartizaţi la subunităţile din judeţ, pentru a completa deficitul de personal din cadrul structurilor de ordine publică (în mediul urban şi rural) şi poliţie rutieră.

agenti2