Spitalul de Urgență din Petroșani își finanțează din ce în ce mai greu activitatea curentă, din contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate și din sprijinul primit din partea Primăriei și Consiliului local al municipiului Petroșani. În perspectiva dezbaterilor care vor avea loc pentru întocmirea bugetelor locale, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi spune că a înaintat deja o cerere către Consiliului județean Huneodara, prin care solicită alocarea din bugetul CJH a unei sume de bani pentru cofinanțarea cheltuielilor de funcționare ale Spitalului de Urgență din Petroșani în anul 2017.
Tiberiu Iacob Ridzi are și argumente cât se poate de obiective în susținerea demersului său. ”Practic, din analiza activității pe anul trecut, spre exemplu, reiese că Spitalul de Urgență din Petroșani nu este un spital local, ci este un spital zonal motiv pentru care nu este nici corect ca doar Consiliul Local Petroșani să susțină cheltuielile de funcționare”, spune Tiberiu Iacob Ridzi.
Potrivit primarului din Petroșani, exceptând serviciile de urgență, cifrele de bilanț pentru anul 2016 ale activității Spitalului de Urgență relevă faptul că beneficarii serviciilor medicale sunt cetățeni din toate localitățile Văii Jiului, ba chiar și din alte localități ale județului sau din afara acestuia. Astfel, în ceea ce privește statistica internărilor cu spitalizare continuă, din cele 17.039 de cazuri înregistrate anul trecut, numai 6397 de pacienți au domiciliul în municipiul Petroșani. Adică doar puțin peste 40%. Restul cazurilor medicale au vizat pacienți din Petrila – 3627, Vulcan – 2478, Lupeni – 1745, Aninoasa – 807 și Uricani – 673, dar și pacienți din alte localități ale județelor Huneodara, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Cluj sau Mehedinți.
Situația este aproape similară și în ceea ce privește statistica internărilor de o zi, de care în anul precedent au beneficiat numai 4183 de cetățeni din Petroșani, din cele 10.436 de cazuri medicale tratate de medicii de la Spitalul de Urgență din Petroșani. Și aici vorbim depre pacienți veniți de la Vulcan – 2146, Petrila – 1909, Lupeni – 1035, Uricani – 437 sau Aninoasa – 392.
”În aceste condiții, evident, nu mi se pare corect ca efortul bugetar de susținere a activității Spitalului din Petroșani să cadă doar în sarcina Consiliul Local Petroșani. În același timp, vreau să nu se înțeleagă greșit demersul meu. Noi vrem să îi primim pe toți pacienții pentru că e normal să îi primim și, drept dovadă, i-am primit și-i primim în continuare, pentru că spitalul din Petroșani este unul de rang superior la nivel de Valea Jiului, dar în aceste condiții, cred că și Consiliul Județean ar trebui să ne ajute în acest efort financiar, măcar cu bani pentru cheltuielile curente dacă nu pentru altceva, așa cum face cu spitalul de la Deva, care este finanțat 100% de Consiliul județean Huneodara”, a precizat Tiberiu Iacob Ridzi într-o conferință de presă care a avut loc astăzi la Petroșani.
Acest sprijin financiar se impune cu atât mai mult cu cât la Spitalul de Urgență se derulează în prezent și investiții importante în modernizarea unității medicale, care sunt cofinanțate în plan local numai de Consiliul local Petroșani.
În același timp, Tiberiu Iacob Ridzi spune că lucrurile ar fi putut sta mult mai bine dacă, în urmă cu mai mulți ani, atunci când a fost pusă n discuție soluția comasării spitalelor din Valea Jiului, autoritățile locale din celelalte localități ale Văii Jiului ar fi agreat această soluție care putea aduce mai mulți bani finanțării sistemului medical din întreaga Vale a Jiului.
Primarul Petroșaniului a mai menționat că va trimite o scrisoare atât președintelui Consilului județean Hunedoara, Mircea Bobora, cât și tuturor consilierilor județeni care reprezintă zona Văii Jiului, indiferent de opțiunea politică a acestora, pentru a le solicita să asigure în bugetul Consiliului județean Hunedoara pentru anul 2017 o sumă pentru susținerea activității Spitalului de Urgență din Petroșani.