Fotbal / CS Inter Petrila va juca sâmbătă primul meci amical din acest an

fot1Stagiul de pregătire al sportivilor de la secția de fotbal Inter Petrila continuă cu programări ale câtorva partide amicale, menite să testeze atât pregătirea fizică înainte de returul campionatului cât și pregătirea tehnică a jucătorilor, accentul punându-se pe meciuri jucate în deplasare.

Prima întâlnire de acest gen se va desfășura la Bumbești-Jiu sâmbătă, 18 februarie, începând cu ora 11.00, având ca adversară echipa „Parângul” Bumbești-Jiu, echipă aflată pe poziția a patra în clasamentul gorjean al aceluiași eșalon.

De asemenea, conducerea tehnică de la Petrila a programat și în săptămânile următoare partide amicale de verificare astfel:

– sâmbătă, 25 februarie, la Vulcan în compania CSM „Mihai Viteazul” Vulcan (Liga 5 Hunedoara);

– sâmbătă, 4 martie, la Pui în compania „Măgura Pui” (Liga 5 Hunedoara), urmând ca să mai fie programată încă o întâlnire cu „Măgura Pui”, la mijlocul săptămânii premergătoare acestei partide.

 LICENȚA C UEFA

AJF Hunedoara in colaborare cu FRF organizează curs pentru obținerea licenței C UEFA. Cursul se va desfășura în perioada aprilie – iunie 2017.

 „Reamintim cluburilor și asociaților sportive că începând cu ediția de campionat 2017 – 2018 nu vor mai putea avea antrenori decât cu licență A UEFA, B UEFA sau C UEFA”, informează portalul AJF Hunedoara.

Înscrierile se fac în perioada 13.02.2017 – 31.03.2017 la sediul AJF Hunedoara.

Daniel P. BOLOG