Liberalii din Vulcan și-au ales un nou președinte: Dan Iosif Surulescu

pnlvulcan1După ce, rând pe rând, organizațiile PNL din Petroșani, Lupeni și Uricani au desemnat, în urma alegerilor interne, noile foruri de conducere, vineri, 30 martie 2017 a fost rândul membrilor Organizației PNL Vulcan să-ș aleagă echipa de conducere pentru următorii 4 ani.

La eveniment au fost prezenți, alături e liberalii vulcăneni, secretarul organizației județene a PNL, Vasile Poteca, primarul comunei Crișcior, Ovidiu Furdui (care și-a anunțat și candidatura pentru funcția de președinte al organizației județene PNL Hunedoara), precum și Adrian Nicolae David, vicepreședinte al PNL Huneodara, însărcinat să coordoneze organizarea alegerilor interne din PNL în regiunea Văii Jiului.

În urma votului exprimat de delegații la alegerile interne ale PNL Vulcan, a fost ales un nou Birou Politic Local care-l va avea în frunte, în calitate de președinte, pe inginerul pensionar Iosif Dan Surulescu, fostul director al EM Vulcan.

”Îl felicit pe domnul Surulescu și, așa cum am spus și în Conferință dar și în alte numeroase ocazii, am convingerea că domnul Surulescu este liantul care poate construi o organizație cât mai puternică a liberalilor la Vulcan. Îl voi sprijini atât cât voi putea și, alături de colegii noștri, sunt convins ca vom avea un rezultat bun la alegerile viitoare! Misiunea mea, ca președinte interimar al PNL Vulcan a fost să redresez organizația și să fac o echipa închegată, care poate merge mai departe în fața vulcanenilor, cu capul sus! Cred că această misiune a mea a fost îndeplinită. Îi doresc succes noului președinte și noii echipe PNL Vulcan”, a declarat fostul lider al PNL Vulcan, Dan Marinescu. Acesta rămâne ma departe în echipa de conducere a noului BPL al PNL Vulcan. 

pnlvulcan2

pnlvulcan3