Despre ”Suferințe ascunse și vieți irosite” cu Voicu Lăzăruț

Home Cultură Despre ”Suferințe ascunse și vieți irosite” cu Voicu Lăzăruț
Despre ”Suferințe ascunse și vieți irosite” cu Voicu Lăzăruț

Iubitorii de lectură din Deva au avut din nou prilejul de a lua parte, în eleganta ambianță a Salle d’Or din incinta Deva Mall, la un nou eveniment cultural organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva. Aici a fost lansat volumul intitulat Suferințe ascunse, vieți irosite de Voicu Lăzăruț, volum apărut recent sub egida Asociației Foștilor Deținuți Politici din România.

Autorul este absolvent al Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Matematică, și pe lângă activitatea profesională din domeniul sistemelor informatice, a desfășurat o bogată activitate de cronicar sportiv, înainte de 1990, la ziarul județean „Drumul socialismului”. Pasionat de literatură, de lectură, a început să scrie proză și, până acum, este autorul volumelor: Generații cu frică, Clepsidra fricii, Mama mea, „gladiatoarea”, Caleidoscopul de pe Terasă, Viața după dosar, În umbra fricii.

”De data aceasta, Voicu Lăzăruț părăsește tonul confesiv, autobiografic, nu ne mai prezintă întâmplări captivante cu eroi din zona Luncanilor, nu ne mai povestește despre mama domniei sale, ci se apleacă asupra unui subiect dureros, dramatic și încă insuficient cunoscut: suferințele deținuților politici. După o temeinică documentare la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj, după nenumărate discuții cu cei care au suferit regimul concentraționar din România anilor ’50, Voicu Lăzăruț adună între copertele acestei cărți pagini de un dramatism cutremurător și ne prezintă destinele unor oameni a căror singură vină a fost aceea că nu au vrut să-și vândă sufletele, oameni pe care i-a cunoscut personal și cu care a stat de vorbă: Dumitru Cristea, Ștefan Bălan, Ovidiu Hagea (fost primar țărănist al Devei după 1990), Mircea Mureșan, Ioan Iuga etc. Este prezentat și destinul scriitorului I. D. Sîrbu, iar volumul se încheie cu un emoționant portret al lui Avram Iancu, eroul pentru care Voicu Lăzăruț nutrește un veritabil cult”, spune Ioan Sebastin Bara, managerul Bibliotecii județene din Deva.

Acesta apreciază c nimic nu trebuie uitat, iar generațiile de astăzi trebuie să cunoască dramele de nedescris prin care au trecut mii de semeni de-ai noștri.

”Din primele rânduri ale cărții, autorul trasează linia călăuzitoare a întregului volum: „Trebuie să reabilităm memoria și viața de erou a tuturor deținuților politici.” Scrisă cu respect față de adevăr, scrisă cu dorința de a lăsa celor ce vor veni după noi aceste mărturii cutremurătoare, cartea lui Voicu Lăzăruț își găsește un binemeritat loc în rândul numeroaselor lucrări – confesiuni, memorii, jurnale sau romane – care s-au aplecat asupra înfiorătorului univers concentraționar care a existat în România anilor ’50 ai secolului trecut. Este un segment de istorie care trebuie știută, este un capitol dureros din viața acestui popor, fiecare om care a suferit merită respectul și prețuirea noastră.  Volumul este interesant prin minuțiozitatea documentării, prin acuratețea cu care sunt prezentate date și fapte despre cumplitele suferințe ale unor semeni de-ai noștri”, mai spune Ioan Sebastian Bara.

La finalul lansării a urmat o sesiune de autografe oferite publicului de către Voicu Lăzăruț.