Președintele Iohannis acceptă propunerea de premier a PSD-ALDE

Home Politică Președintele Iohannis acceptă propunerea de premier a PSD-ALDE

Președintele României a decis astăzi, în urma consultărilor avute cu partidele parlamentare, să-l desemneze în funcția de Prim Ministru al omâniei pe candidatul propus de Alianța PSD-ALDE, deputatul Mihai Tudose, fost ministru al Economiei în Cabinetul Grindeanu.

Klaus Iohannis a declarat că decizia sa are la bază nevoia încheierii de urgență a crizei politice generate din interiorul PSD dar și faptul că partidele din Opoziție nu au venit cu o altă propunere și nu au dat de înțeles că există între ele un dialog privind o posibilă alianță politică.

”Având în vedere toate aceste considerente, dar mai ales pentru că o criză politică dăunează grav României, am decis să-l desemnez în funcția de Prim Ministru al Guvernului pe domnul Mihai Tudose”, a declarat președintele Klaus Iohannis.