Efectele alunecării de teren pe A1 la Șoimuș, au fost analizate astăzi la sediul Prefecturii Hunedoara

Home Administrație Efectele alunecării de teren pe A1 la Șoimuș, au fost analizate astăzi la sediul Prefecturii Hunedoara
Efectele alunecării de teren pe A1 la Șoimuș, au fost analizate astăzi la sediul Prefecturii Hunedoara

Marți, 27 iunie 2017, la sediul Prefecturii județului Hundoara a avut loc ședința de lucru convocată de prefectul județului Hunedoara, Fabius Tiberiu Kiszely, privind alunecarea de teren produsă în localitatea Șoimuș, pe sectorul Autostrăzii Lugoj-Deva, lotul 4, în zona cuprinsă între km 97+600 și km 97+675.

La ședința de lucru au participat: Horațiu Simion, director general DRDP Timișoara, Viorel Demean, inspector șef Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara, Daniel Tomozei, reprezentant Asocierea Tehnostrade SRL, Alin Fârlea, DRDP Timișoara – U.I.P., Fănel Cândroi, AECOM – Consultanță și Mihai Gabriel Irimie, primarul comunei Șoimuș.

În urma discuțiilor s-au desprins următoarele concluzii privind situația apărută pe sectorul autostrăzii:

În data de 16.06.2017, membrii Grupului de suport tehnic pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de cutremure și/sau alunecări de teren s-au deplasat la fața locului și au întocmit Raportul de informare nr. 2913175/16.06.2017, în care sunt precizate cele trei măsuri care trebuie luate de Asocierea Tehnostrade SRL – Spedition UMB S.R.L. și Comitetul Local pentru Situații de Urgență Șoimuș: monitorizarea zonei și montarea unor martori pentru observarea evoluției alunecării, continuarea lucrărilor de execuție conform proiectului și emiterea dispoziției de evacuare pentru evitarea unor evenimente cauzate de producerea unei situații de urgență generată de o posibilă alunecare de teren.

Alunecarea de teren poate pune în pericol (în situații deosebite-precipitații abundente) proprietatea privată situată la baza versantului, în afara culoarului expropriat. Proprietatea este formată din aproximativ 0,545 mp teren, 2 anexe gospodărești (52mp și 32mp) și 5 animale ale familiei Ursu Ironim. Facem precizarea că cei doi membri ai familiei Ursu locuiesc în anexele mai sus menționate.

În cadrul ședinței de astăzi, reprezentantul Asocierii Tehnostrade SRL, Daniel Tomozei, a precizat faptul că la acest moment exproprierea terenului aflat în pericol din cauza alunecării de teren presupune o procedură de lungă durată. În plus, există o sentință judecătorească ce dă câștig de cauză statului român și respinge expropierea totală a terenului inițial.

Având în vedere situația, precum și măsura dispusă de grupul de suport tehnic, primarul comunei Șoimuș a emis dispoziția de evacuare numărul 768/16.06.2017, prin care se dorea evacuarea familiei Ursu. Cu toate demersurile făcute, familia a refuzat evacuarea.

Prefectul județului, Fabius Tiberiu Kiszely, a solicitat constructorului autostrăzii și inginerului F.I.D.I.C. să ia toate măsurile tehnice necesare pentru a nu pune în pericol viața familiei Ursu și a proprietății acesteia dar, în același timp, să asigure siguranța traficul rutier pe DN 76, pe tronsonul aflat în apropierea alunecării de teren. În același timp, prefectul a solicitat și o evaluare tehnică privind impactul pe care lucrările executate sau care urmează să fie executate îl au asupra proprietății în cauză în așa fel încât să se justifice exproprierea integrală a imobilului. Directorul general al DRDP Timișoara a precizat că și din punct de vedere al exploatării ar fi necesară exproprierea familiei Ursu

Prefectul județului consideră că în cazul nedorit în care alunecarea de teren înaintează spre proprietatea familiei Ursu, se impune evacuarea de urgență a acestora, a animalelor și a celorlalte bunuri.