Festivalul Berii vine cu trei zile de distracție la Lupeni

Home Administrație Festivalul Berii vine cu trei zile de distracție la Lupeni
Festivalul Berii vine cu trei zile de distracție la Lupeni

Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță dă startul unui nou sezon de evenimente culturale care vor avea loc, în perioada următoare, în municipiul Lupeni.

În acest context, la sfarsitul acestei săptămâni, cetățenii municipiului Lupeni vor avea parte de trei zile de distractie și voie bună, la Festivalul Berii care va avea loc în aer libner, în perioada 7-9 iulie 2017. Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Lupeni, care va avea însă costuri minime alocate pentru acest eveniment.

”Îi invit pe toți cetățenii municipiului Lupeni, la sfîrșitul acestei săptămâni, să vină să petreacă câteva zile frumoase, respectiv vineri, sambătă și duminică la spectacolele din cadrul Festivalului Berii, evenimente culturale organizate în Parcul Bărbăteni, cu sprijinul Primăriei  și al  Consiliului Local al Municipiului Lupeni. Festivalul Berii este primul eveniment pe care îl organizez în calitate de primar, dar el va deschide șirul unor evenimente culturale pe care intenționez să le realizez în perioada următoare, din dorința de a le oferi cetățenilor municipiului Lupeni momente de destindere și de interacțune cu fenomenul cultural. Consider să este foarte important să avem și o viață culturală activă în localitatea noastră, astfel încât municipiul Lupeni să devină Capitala Culturală a Văii Jiului și, de ce nu, a județului nostru”, spune primarul Lucian Resmeriță.

În cele trei zile, atmosfera va fi intretinută de spectacole susținute de artiști de muzică populară și ușoară indrăgiți de publicul larg, precum și de talente locale, care vor urca pe scenă. Printre invitații ediției din acest a Festivalului Berii se numără: Doddy, Claudia Pavel Cream, Alex de la Orăștie, Cornel Todea, Dana Delis, Vlad Păducel și Gabi Nicolae,
Potrivit organizatorulor, vineri va avea loc spectacolul de muzică populară, sâmbătă cel de muzică ușoară, iar ziua de duminică este rezervată prestației scenice a tinerior artiști din municipiul Lupeni și din Valea Jiului.
Pe toată perioada festivalului atât adulții dar și cei mici se vor putea bucura de surprizele oferite de Parcul de distracții amplasat în Parcul Bărbăteni.