PNL a înaintat Guvernului o plângere prealabilă privind discriminarea pensionarilor care au lucrat în grupele I și II de muncă

Home Politică PNL a înaintat Guvernului o plângere prealabilă privind discriminarea pensionarilor care au lucrat în grupele I și II de muncă
PNL a înaintat Guvernului o plângere prealabilă privind discriminarea pensionarilor care au lucrat în grupele I și II de muncă

Partidul Național Liberal a înaintat, miercuri, Guvernului plângerea prealabilă împotriva HG nr. 291/2017, care modifică normele metodologice de aplicare a legii pensiilor.

Potrivit unui comunicat al PNL, transmis AGERPRES, principalul motiv al sesizării este faptul că hotărârea limitează dreptul la pensie pentru românii care au lucrat în grupele I și II de muncă și care s-au pensionat înainte de anul 2011.

„În cazul în care Executivul, în termenul legal, nu corectează actul normativ, PNL se va adresa instanțelor de contencios administrativ pentru a suspenda aplicarea deciziei sau pentru anularea ei”, se precizează în comunicat.

Liberalii subliniază că toți pensionarii trebuie să beneficieze de majorările necesare în condițiile legii și atrag atenția că orice discriminare între pensionari nu este acceptabilă. „Este regretabil că, în momentul de față, pensionarii au devenit o masă de manevră pentru Guvernul controlat de Liviu Dragnea”, se arată în comunicat.

Reprezentanții PNL susțin că această hotărâre este neconstituțională și solicită revocarea sau modificarea HG nr. 291/2017.

AGERPRES