Daily Archive: vineri, august 18, 2017
Administrație
O frumoasă inițiativă a primarului municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, aceea de a face recurs la istorie pentru a readuce în atenția oamenilor faptele de vitejie săvârșite acum un secol …
Politică
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a fost prezent joi, 17 august, în situl dacic de la Sarmizegetusa Regia, în Munții Orăștiei, o altă etapă a turneului său de vacanță …
Stiri la zi
Autoritățile locale din orașul Uricani au făcut public afișul celor trei zile de spectacole care vor marca activitățile artistice din cadrul ediției 2017 a apreciatului eveniment ”Zilele orașului Uricani”. …
Economie
Seceta din această vară, dar și exploatarea la maxim a resurselor de apă din pârâul Taia de către microhidrocentrala amplasată pe acesta, au condus la apariția unor disfuncționalități în …
Stiri la zi
Începând de astăzi, 18 august 2017, până duminică 20 august, în Municipiul Deva, se vor desfășura ,,Campionatele Balcanice de Șosea, pentru Cadeți și Juniori 2017”, competiție ciclistă la care …
Cultură
Programul filmelor care vor rula, în săptămâna 18-24 august 2017, la Cinematograful ”Luceafărul” din municipiul Vulcan este următorul: Emoji Filmul: Aventura zâmbăreţilor – 3D Dublat / The Emoji Movie (AG …
Economie
Guvernul a aprobat astăzi Ordonanța pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Actul normativ transpune în legislaţia naţională unele prevederi din Directiva …
Stiri la zi
Apa Prod SA Deva informează că, din cauza lipsei debitului de apă din sursa de apă Ciula Mare, programul de livrarea apei pentru consumatorii din localitățile Boița și Ciula …
Stiri la zi
Cetățenii din municipiul Vulcan, dar și turiștii care vor să urce sâmbătă, 19 august 2017 în Pasul Vîlcan pentru a participa la ceremoniile organizate acolo de autorităile publice locale …
Stiri la zi
Sfârșitul de săptămână îi întâmpină pe cei mici, dar și pe cei mari, la Shopping City Deva, cu un atelier de creație organizat de centrul comercial special pentru ei, cu …
Stiri la zi
Posibilitatea creșterii costului de trai în următorul an reprezintă o îngrijorare pentru 29% dintre români, iar 15% dintre cei chestionați sunt îngrijorați că și-ar putea pierde locul de muncă, …