Trei alergători au întrecut telescaunul din Parâng la prima ediție ”Run The Lift”

Home Reportaj Trei alergători au întrecut telescaunul din Parâng la prima ediție ”Run The Lift”
Trei alergători au întrecut telescaunul din Parâng la prima ediție ”Run The Lift”

Prima ediție a concursului de alergare montană organizat de Toma Coconea la Petroșani, a adus câteva zeci de competitori la start. Aceștia s-au încumetat să se ia la întrecere cu telecaunul vechi din Parâng, pe un traseu de mare dificultate, de la stația de plecare a acestuia de la baza Parângului Mic și până la stația de sosire, aflată la o diferență de nivel de peste 600 de metri.

Printre sportivii care au răspuns invitației de a participa la acest eveniment sportiv care așează Parângul pe harta stațiunilor atractive și pentru sportivii de performanță se numără nume cu rezonanță în sportul românesc de anduranță, precum Tibi Ușeriu, Ciprian Bălănescu sau Szabolcs Istvan Gyorgy. Alături de aceștia, au intrat în cursă și numeroși sportivi din regiunea Văii Jiului, pasionați ai acestui sport precum Gheorghe Codrea, Ștefan Veress, Cristian Țopescu, Geta Manolache sau Viorel Mihăilescu.

La startul concursului dat de Toma Coconea, care a avut loc astăzi, 11.11.2017 de la ora 11,11 a participat și primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi. Run the Lift, provocarea lui Tomi Coconea – Cetățeanul de Onoare al municipiului Petroșani – de astăzi a adunat o mulțime de oameni iubitori ai muntelui care s-au luat la întrecere cu telescaunul. Îl felicit pe Tomi pentru această inițiativă, care fără nicio îndoială va continua să promoveze și să aducă Petroșaniul și munții Parâng pe harta principalelor stațiuni din Europa și nu numai. Îl asigur că ori de câte ori va fi nevoie va avea un sprijin concret din partea administrației locale pentru astfel de evenimente”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Trei dintre cei 97 de concurenți care au dus la bun sfârșit cursa ”Run the Lift” din Parâng, au reușit performanța de depăși telescaunul. Cel mai bun timp a fost înregistrat de sportivul Viorel Andrei Palici din Brașov, care a încheiat cursa de alergare montană în 21:42 minute. Acesta a fost urmat, în clasamentul general de Szabolcs Istvan Gyorgy din Cluj Napoca, cu un timp de 21:49 minute și de Dumitru Nicolaev din Chișinău, cu un timp de 24:26 minute. Cel mai bun concurent din Valea Jiului s-a dovedit a fi petroșeneanul Ilie Iloiu, care a termina cursa pe locul al V-lea cu un timp de 27:17. La fete, cel mai bun rezultat a fost înregistrat de Adriana Ploșnița din Sibiu, cu un timp de 32:41 minute.

Organizatorul evenimentului, Toma Coconea este foarte mulțumit de modul în care s-a derulat acest eveniment și deja este cu gndul la cea de-a doua ediție. Felicitari tuturor! A fost o super zi la Run The Lift! Vă mulțumesc tuturor celor care ați răspuns provocării și tuturor celor care ați ales să fiți alături de noi azi în Parang! Mulțumesc tuturor, participanților, partenerilor, voluntarilor și tuturor celor care s-au implicat în acest eveniment de suflet din Parâng. Ceea ce pot să vă promit acum este că va fi o tradiție și sunt convins că va fi un eveniment care va crește și datorită vouă. Ne vedem la anul!”, a declarat Toma Coconea.

Clasamentul final al ”Run The Lift” Parâng Petroșani, Ediția I 2017: