Firmele hunedorene de top vor fi premiate de CCI astăzi la ”Gala Firmelor Hunedorene 2017”

Home Economie Firmele hunedorene de top vor fi premiate de CCI astăzi la ”Gala Firmelor Hunedorene 2017”
Firmele hunedorene de top vor fi premiate de CCI astăzi la ”Gala Firmelor Hunedorene 2017”

Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara organizează miercuri, 22 noiembrie, începând cu ora 17:00, la Restaurant BLISS din Sântuhalm nr. 29, o nouă ediție a evenimentului de business intitulat ”Topul Firmelor din judeţul Hunedoara”. Aflat la ediția a XXIV-a, Topul Firmelor Hunedorene își propune să aducă o cuvenită recunoaștere și promovare  pentru performanțele reale și oneste ale unor reprezentanți ai comunității locale, atât din mediul de afaceri, cât și din societatea civilă, din diferite domenii de activitate.

Directorul general al CCI Hunedoara, Crinela Gafton spune că Topul firmelor este fără nici o îndoială, cea mai importantă competiţie în afaceri, care a câştigat notorietate şi prestigiu la nivel local şi naţional. Organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara, instituţie preocupată în permanenţă de sprijinirea şi reprezentarea firmelor din judeţ, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie a României, acest Top constituie un mijloc eficient de a promova activ firmele locale, care au obţinut în fiecare an rezultate economice foarte bune.

Aceasta explică faptul că metodologia care a stat la baza clasificării firmelor este unică pe ţară, bazându-se pe rezultatele financiare ale fiecărei firme pe anul 2016, înregistrate la Ministrul Finanţelor Publice. Datele de identificare ale firmelor provin de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, domeniul de activitate din bilanţurile acestora, iar actualizarea lor s-a făcut în baza declaraţiilor comercianţilor. Criteriile de grupare au fost stabilite în funcţie de domeniile de activitate şi mărimea firmei, indicatorii de eficienţă au luat în considerare cifra de afaceri, profitul din exploatare, rata profitului curent, eficienţa utilizării resurselor umane, efortul de dezvoltare, eficienţa utilizării capitalului angajat.

”În acest an metodologia a separat într-un domeniu distinct turismul, specific firmelor care desfăşoară activităţi de turism, ceea ce subliniază înca o dată importanţa acestui domeniu de activitate în economia locală şi naţională.
La întocmirea clasamentului din acest an au participat 10.645 societăţi comerciale hunedorene, societăţi cooperative / organizaţii cooperative, institute de cercetare şi regii autonome, dintre care, după aplicarea criteriilor eliminatorii, au fost selecţionate, conform metodologiei 2.675 de firme, 1.010 dintre acestea fiind clasate în top pe primele 3 locuri. Cele mai bune 10 firme din judeţ vor fi premiate în cadrul TOP 10”, spune Crinela Gafton.
Cifra de afaceri realizată de firmele incluse în TOP este de aproximativ 6,66 miliarde de lei, profitul din exploatare de aproximativ 698 milioane de lei, iar numărul angajaţilor din aceste firme este de 32.751 persoane.

În cadrul festivității de premiere din acest an, Camera de Comerț și Industrie Hunedoara propune un PARTENERIAT PENTRU HUNEDOARA și va aduce în atenția invitaților proiecte concrete pentru îmbunătățirea climatului de afaceri și promovarea investițiilor autohtone și străine: portalul Hunedoara Business și Biroul Unic, parteneriate public-private care să sprijine dezvoltarea sustenabilă a județului Hunedoara. De asemenea, vor fi recunoscute și promovate performanțe reale și oneste ale unor reprezentanți ai comunității locale, atât din mediul de afaceri, cât și din societatea civilă, din diferite domenii de activitate.

Clasamentul cu firmele premiate va fi disponibil în format tipărit si în ediţie online pe site-ul Camerei de Comerţ şi Industrie Hunedoara, ulterior festivităţii de premiere.

La festivitatea de premiere şi-au anunţat prezenţa reprezentanţi ai peste 60 de firme, care vor avea parte de un eveniment de excepţie, atmosfera fiind asigurată de invitaţii speciali ai acestei ediţii: duetul de muzică clasică şi cafe concert DUO COLOMPAR şi copiii minunaţi de la CAFFE LATINO.