Onor prin artă personalității Regelui Mihai I, la galeria Ianza din Petroșani

Home Cultură Onor prin artă personalității Regelui Mihai I, la galeria Ianza din Petroșani
Onor prin artă personalității Regelui Mihai I, la galeria Ianza din Petroșani

Sala de expoziții de la mansarda Castelui Ianza din Petroșani a fost din nou arhiplină la ultimul vernisaj de artă plastică organizat aici sub egida Fundației Ianza Art Inter-Cultural. Evenimentul a avut loc la finle săptămânii trecute și a prezentat, pe simeze, lucrări executate de 26 de artiști, pictori, graficieni, sculptori, ceramiști și fotografi din Valea Jiului, dar șin din alte orașe din țară, precum și din Bulgaria, Ecuador, Germania, Republica Moldova și Serbia.

Lucrările de artă vizuală prezentate la această expoziție au fost create în cele două tabere organizate de fundație, anul acesta, în Marktrodach/Germania și în Petroșani.

”Mă bucur că ați venit și de această dată în număr mare, la un nou vernisaj al fundației Ianza-Art Inter-Cultural, ultimuol din acest an. Marcăm astăzi, într-o zi de doliu național și memoria celui care a fost Majestatea Sa REGELE MIHAI I al României, față de care eu am avut și am o stimă nemărginită, regretând profund plecarea definitivă dintre noi a acestuia. Majestatea Sa Regele Mihai I a fost, este și va rămâne veșnic un cetățean de onoare al municipiului Petroșani. Eu păstrez cu mândrie și mare onoare, o scrisoare de multumire dedicată și semnată, pe care am primit-o de la MS, după ce am executat și i-am dăruit o plachetă cu portretul său. Acest document, pe care vi-l prezint astăzi aici, are pentru mine o deosebită valoare spirituală”, a declarat artistul Cristian Sergiu Ianza, președintele fundației care-i poartă numele.

Cristian Ianza a vorbit, la vernisajul acestei expoziții, despre partenerii care au făcut posibilă activitatea culturală deosebit de activă din acest an a Fundaței Ianza. ”Mulțumesc în primul rînd PRIMĂRIEI și CONSILIUI LOCAL AL MUNICIPIULUI PETROȘANI, care de această dată, a finanțat în mare parte tabăra din Petroșani, precum și tipărirea unui minicatalog și am speranța că acest ajutor va continua și în anii următori. Mulțumesc UNIVERSITĂȚII din PETROȘANI, care a fel ca în fiecare an de la înfințarea fundației mele, a asigurat cazarea artistilor participanți la tabăra din Petroșani. Mulțumesc OFICIULUI CULTURII din CONSILIUL JUDEȚEAN KRONACH/GERMANIA, care a ajutat financiar desfășurarea taberei din Marktrodach. Mulțumesc totodată domnului Emil Părău și SC.COMEXIM din Lupeni, care de fiecare dată asigură materialul lemons pentru sculptură, cât si un sfârșit de săptămână la încheierea fiecărei tabere din Petroșani, pentru toți artiștii. Mulțumesc și SC. MARMOSIM SA. pentru asigurarea marmurei cât și a altor materiale pentru sculptură. Mulțumesc colegului Petru Birău, care ne este gazdă primitoare de fiecare dată și la care petrecem cu prilejul fiecărei tabere de creație câte o zi absolut deosebită. Mulțumesc realizatorilor articolelor din presa locală a Văii Jiului și a celei regionale din Franconia Superioară precum: EXCLUSIV, ZIARUL VĂII JIULUI, AVÂNTUL LIBER, NEUE PRESSE şi FRÄNKISCHE TAG. Bineînţeles nu în ultimul rând, le mulţumesc cel mai mult tuturor artiştilor participanţi la cele doua tabere de anul acesta, care sunt de altfel motorul și realizatorii acestor acțiuni și publicului iubitor de artă, care și-a făcut un frumos obicei din a ne vzita cu prilejul fiecărui eveniment cultural pe care-l găzduim sub egida Fundației”, a mai spus Cristian Sergiu Ianza.