Ambiții mari pentru 2018 în derularea de proiecte pentru tineri, la Asociația Niloran

Home Educație Ambiții mari pentru 2018 în derularea de proiecte pentru tineri, la Asociația Niloran

Anul 2018 a început de câteva zile, astfel că, la Asociaţia Niloran se pregăteşte strategia pentru lunile care vor urma. Ca şi până acum, pretenţiile de la noul an nu sunt deloc modeste, fiind necesară o evoluţie în activitatea organizaţiei. “Avem aşteptări mari de la anul 2018, pentru că ne place să evoluăm de la an la an. Aşa se face că sperăm într-un an foarte bun, într-n an în care să doborâm bariere şi să putem implementa cât mai multe proiecte pentru tineri. Cred că, în anii care au trecut, am demonstrat că putem face lucruri importante şi vrem să ducem acest stindard şi mai departe”, a declarat preşedintele Asociaţiei Niloran, Nicu Taşcă.

Sursa citată mai spune că speră într-o mai mare deschidere a  administraţiilor locale. “Sper într-o mai mare deschidere către proiectele de tineret a administraţiilor publice locale. De altfel, deschiderea către tineri a primit un semnal puternic chiar de la nivelul Guvernului României. Gabriel Petrea, ministrul Consultării Publice a cerut administraţiilor locale să sprijine ong-urile care fac proiecte pentru tineri, având ca obiectiv creşterea competenţelor tinerilor. Eu am vorbit despre acest lucru foarte mult în ultimii ani şi mă bucur că un ministru are aceeaşi viziune. Râmâne însă de văzut ce ecou va avea acest apel, ştiut fiiind că şi în 2018 există edili care nu văd mai departe de interesul lor şi e mare păcat”, a continuat Taşcă.

Pentru că transparenţa este o valoare importantă a vieţii unei comunităţi, Asociaţia Niloran a decis să se implice în dezbaterile pe marginea bugetelor locale. “Noi am pledat în toate luările de poziţie şi în prestaţiile din proiecte pentru transparenţă. Şi de aceea am decis să ne implicăm în dezbaterea pe marginea bugetelor locale. Vrem ca propunerile noastre să fie acceptate, iar prin adoptarea acestora să îmbunătăţim bugetele şi să facem lucruri importante cu banii publici. Iar din acest punct de vedere, ce investiţie e mai bună decât cea în tineri?”, a încheiat preşedintele Asociaţiei Niloran.