Cum vede fostul ministru Victor Grigorescu viitorul energiei produse pe cărbune

Home Economie Cum vede fostul ministru Victor Grigorescu viitorul energiei produse pe cărbune

Fost ministru al Energiei în guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș, Victor Grigorescu apreciază, într-o postare publicată pe pagina sa de pe o rețea de socializare că energie produsă din cărbune va exista în România și în următorii 15 ani. Acesta arată însă că, după cum decurg negocierile de la Bruxelles cu privire la noua legislație în sectorul energetic, este probabil că această cantitate de energie se va restrânge.

”După 2020 trei lucruri apasă sectorul carbonifer: prețul mare al emisiilor de gaze cu efect de seră, limitarea emisiilor de CO2 per KWh și epuizarea orelor de funcționare a gruprurilor energetice sau expirarea vechilor autorizații de mediu. In aceste condiții, este posibil ca și atunci când vom putea produce energie din cărbune să ne coste uneori atât de mult că nu vom avea din ce plăti. Ne-am întrebat în 2016 ce face Romania dacă politicienii ei nu pot să apere interesele industriei carbonifere, dacă și noi și polonezii și grecii vom pierde în această dezbatere la Bruxelles? Strategia energetică națională din 2016 a luat în calcul ce tehnologii ar putea să apară în loc și la ce costuri. Planul de salvare a Complexului Energetic Hunedoara din 2016 prevede menținerea amblelor platforme industriale de la Mintia și Paroșeni, cu un ajutor de stat compatibil cu regulile UE, în ideea că se vor construi acolo noi grupuri energetice”, spune Victor Grigorescu.

Fostul minstru al Energiei avertizează că putem să ne facem că nu vedem aceste lucruri, să zicem că nu se întâmplă nimic! Ori și mai rău încă, putem să pretindem că avem bani de investiții și că suntem gata să le facem! În opinia lui Victor Grigorescu, nimic nu ar fi mai rău  însă decât să mințim oamenii cu bună știință și să le înșelăm speranțele.