Baloo, ”fratele urs” de la Straja și-a sărbătorit majoratul

Home Reportaj Baloo, ”fratele urs” de la Straja și-a sărbătorit majoratul
Baloo, ”fratele urs” de la Straja și-a sărbătorit majoratul

De 18 ani încoace, turiştii care vin în staţiunea Straja din Lupeni au parte de o întâlnire de excepţie cu “fratele urs”, Baloo, probabil cel mai iubit locatar al staţiunii.

Povestea ursului Baloo începe tot de atunci, din vremea când un pui de urs a fost găsit de vânători, rătăcind singur prin pădurile Parângului, în zona Polatişte. Ursuleţul a fost adus în oraş şi a stat în gazdă la mai multe familii, care l-au îngrijit şi l-au îndrăgit. Cum acesta creştea însă ca în poveştile cu Făt Frumos, într-o zi cât alţii într-un an, în scurt timp el nu a mai putut fi găzduit într-un aparatament de bloc. Ursuleţul a fost adoptat de omul de afaceri Emil Părău, nu doar un investitor de excepţie în turismul din Valea Jiului, dar şi un om cu inimă mare, care l-a adus la Straja. Tot atunci, “fratele urs” a fost botezat cu cel mai cunsocut nume pe care-l au urşii din întreaga lume, Baloo, după celebrul personaj animat din “Cartea Junglei”.

În primul lui an la Straja, ursul Baloo a mâncat 80 de kilograme de miere şi a băut 700 de litri de lapte. Totul pe cheltuiala lui Emil Părău. Ursul Baloo a făcut “casă bună” la Straja, timp de câţiva ani, cu Bambi, o frumoasă căprioară aflată tot în custodia lui Emil Părău, la Straja. În scurt timp, “familia” zoologică avea să crească cu alţi trei pui de urşi, Martinel, Martinica şi Cenuşăreasa. Cu toţii bucurându-se de atenţia lui Părău şi de atenta îngrijire a cabanierului Ecsi Domokos (el însuşi o legendă vie a staţiunii turistice Straja).

Cei care vin de mai mulţi ani la Straja, îşi amintesc şi acum de vremurile în care gaşca de ursuleţi, simpatici şi jucăuşi, umblau liberi prin staţiune, făcând o mulţime de năzbâtii spre deliciul turiştilor care, după ce treceau de clipa sperieturii, puneau repede mâna pe camerele de fotografiat pentru a-i imortaliza. Despre Baloo se spune că şi-a intrat rapid în starea de vedetă, învăţând ce şi cum să facă pentru a sta, aşa cum trebuie, la fotograf.

După ce au mai crescut, unul dintre urşi, care a scăpat din cuşca construită pentru ei la Straja de Emil Părău, a fost găsit ucis în apropierea unei stâne. Ceilalţi urşi au fost ridicaţi atunci de autorităţi şi duşi într-o rezervaţie naturală din zona Braşovului. Pentru Baloo experienţa nu a fost una  fericită. Ca să nu moară de foame (pentru că ursul intrase de-a dreptul în “greva foamei”) sau de inimă rea, Baloo a fost readus acasă, la bârlogul său din inima staţiunii Straja. Acolo unde şi astăzi primeşte vizita turiştilor care nu concep să vină în staţiune fără să se întâlnească, la propriu, cu ursul.

Zilele acestea, Baloo a împlinit 18 ani. Motiv pentru ca sute de turişti, dar şi foarte mulţi localnici care s-au obişnuit cu prezenţa în Straja a simpaticului “Cetăţean de onoare” au urcat în week-end la Straja să-l viziteze, să-l fotografieze şi să-i cânte, cu drag, “La mulţi ani”. În cinstea lui Baloo, cabanierii din Straja au pregătit, ca în fecare an, o festivitate aparte, un tort aniversar și chiar o competiție sportivă pentru copii care poartă numele lui Baloo.

Deşi a ajuns la vârsta la care urşilor nu prea le mai arde de joacă, Baloo îşi păstrează, de dragul vizitatorilor săi dar mai ales de dragul copiilor, pofta de distracţie. Pentru că ştie că, la urma urmei, asta fac vedetele. Iar Baloo e cu adevărat vedeta staţiunii Straja.

Foto: Complex Montana.

Vedeți mai multe imagini de la acest eveniment, accesâng linkul următor: https://www.facebook.com/Cabana.Montana/