Zece ani de educație rutieră la Petrila

Home Educație Zece ani de educație rutieră la Petrila
Zece ani de educație rutieră la Petrila

Și în această primăvară, Școala Gimnazială numărul 6 din Petrila a încheiat un parteneriat cu Poliția orașului Petrila în vederea realizării unei campanii de prevenire şi combatere a accidentelor rutiere în care pot fi implicaţi pietonii.

Aflat la cea de-a X-a ediţie, proiectul a constat în desfăşurarea unor activităţi preventiv-educative, practic-demonstrative, privind regulile de circulaţie destinate pietonilor. De asemenea, elevii au împărțit alături de părinți pliante privind regulile de circulație pentru pietoni, au participat extrem de încântați la dirijarea traficului sub atenta îndrumare a polițiștilor, iar la final, elevii au fost recompensați cu dulciuri, orare școlare personalizate și permise de buni pietoni.

Siguranța în trafic a micilor pietoni este o prioritate permanentă a Poliției petrilene, la baza acestui deziderat stând educația rutieră timpurie. Din cadrul Poliției orașului Petrila, Serviciul Rutier și Serviciul de Proximitate, au participat logistic la această campanie: Ag. pr. Cochină Cătălin, Ag. Lupulescu Adelina, Ag. Șef Adj. Miclăuș Florin, Ag. pr. Lupulescu Radu, Ag. Jurj Andrei și Ag. Merca Sorin.

Copiii, reprezintă grupul cel mai vulnerabil în ceea ce privește riscul rutier generat de indisciplina pietonală. În ultimii ani, adolescenții au devenit tot mai des victime ale unor evenimente rutiere în calitate de bicicliști sau conducători de mopede. Consecințele acestor evenimente rutiere sunt din cele mai grave atât în plan personal cât și social. Astfel de evenimente generează o stare de vulnerabilitate și insecuritate comunitară și impiedică dezvoltarea unui climat de normalitate evolutivă, arată reprezentanții Poliției orașului Petrila.

S-a observat formarea şi dezvoltarea abilităţilor de relaţionare şi comunicare a tuturor celor implicaţi în proiect, o mai bună comportare în trafic ca pietoni a elevilor faţă de anii precedenţi și o reacție pozitivă, de apreciere, din partea șoferilor participanți la trafic privind această campanie, dar și a pietonilor.

Felicitări, dragi copii! Felicitări, POLIȚIA PETRILA! Coordonatori proiect: Bibl. Cocolan Raluca, Prof. Stoica Dija, Prof. Neag Simona, Prof. Zorilă Coculeana, Prof. Marcuș Anca și Prof. Preda Maria.