Mihai Leu, oaspete de onoare la CNS ”Cetate” Deva, în programul național ”Campionii României în școală, liceu și universitate”

Home Educație Mihai Leu, oaspete de onoare la CNS ”Cetate” Deva, în programul național ”Campionii României în școală, liceu și universitate”
Mihai Leu, oaspete de onoare la CNS ”Cetate” Deva, în programul național ”Campionii României în școală, liceu și universitate”

Programul național ”Campionii României în școală, liceu și universitate” le propune elevilor de la una dintre cele mai apreciate școli sportive din România, Colegiul Național Sportiv ”Cetate” Deva o întâlnire cu boxerul și pilotul de raliu Mihai Leu, unul dintre cei mai apreciați sportivi ai județului Hunedoara și ai României.

Întâlnirea elevilor de la CNS ”Cetate” Deva cu Mihai Leu va avea loc mMâine, 9 mai 2018, la ora 12.00.

Programul național ”Campionii României în școală, liceu și universitate” își propune să aducă în școli, licee și universități personalitățile sportive românești pentru a prezenta importanța sportului și a educației fizice în dezvoltarea armonioasă și pentru a inspira campionii de mâine.

Proiectul este organizat de Ministerul Tineretului și Sportului prin Direcțiile Județene pentru Sport și Tineret, în parteneriat cu Guvernul României, Ministerul Educației Naționale prin Inspectoratele Școlare Județene și Universități, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Agerpres, Televiziunea Română și Radio România.