Cetatea Deva va fi ecologizată de voluntari

Home Stiri la zi Cetatea Deva va fi ecologizată de voluntari
Cetatea Deva va fi ecologizată de voluntari

Peste 100 de elevi dar și cadre didactice de la Colegiul Național ,,Decebal” Deva participă marți, 15 mai 2018, la o acțiune de ecologizare în zona Cetății Deva. Aceasta are loc în cadrul ,,Săptămânii voluntariatului”, desfășurată în perioada 14 mai-18 mai a.c.. La activitatea de ecologizare participă alături de elevi și membrii Cluburilor Leo și Lions Deva Sarmizegetusa.

Parteneri în ecologizarea Cetății sunt Serviciul Public Administrare Cetate Deva și Primăria Municipiului Deva, care asigură și logistica necesară (saci menajeri, mănuși, transport deșeuri colectate).

Un pas important în respectul față de mediul înconjurător este și această activitate de voluntariat care are drept scop responsabilizarea cetățenilor în ceea ce privește un mediu curat și sănătos în care să trăim cu toții.

Acțiunea de ecologizare vizează atât Dealul Cetății Deva care este declarat rezervație naturală, traseele deschise turiștilor, cât și împrejurimile monumentului istoric, care este emblema orașului nostru.

Reprezentanții serviciului care administrează Cetatea Deva îi roagă pe turiști să arunce resturile menajere în coșurile de gunoi special instalate de-a lungul aleilor din incinta Cetății.