La Vulcan începe vineri Campionatul Mondial de LongBoard

Home Administrație La Vulcan începe vineri Campionatul Mondial de LongBoard

Stațiunea turistică Pasul Vîlcan găzduiește, la finalul acestei săptămâni, în premieră în România, Campionatul Mondial de LongBoard, la care vor participa sute de sportivi, pasionați și profesioniști ai acestui inedit sport extrem.

Startul oficial al competiției va avea loc vineri, 6 iulie 2018, de la ora 9,00 din zona cabanelor situate în satul de vacanță de la Pasul Vîlcan. Primăria municipiului Vulcan informează că accesul în stațiune, pe perioada desfășurării competiției se va face cu telegondola. Aceasta va funcționa în fiecare zi, pe toată durata competiției, începând de vineri, 6 iulie, zilnic de la ora 8,00.

”Invităm cetățenii municipiului Vulcan să participe în număr cât mai mare la această competiție de talie mondială care are loc în zona turistică a municipiului Vulcan pentru că vor avea ce să vadă. Adrenalină, curaj, măiestrie, sport sunt ingredientele unui concurs sportiv așa cum rar se poate vedea oriunde în lume. Vă așteptăm să-i susținem pe acești sportivi curajoși care au ales, pentru acest an, Pasul Vîlcan pentru o competiție mondială de cea mai bună calitate”, a declarat primarul Gheorghe Ile.