Daily Archive: duminică, iulie 22, 2018
Administrație
Muzeul Mineritului din municipiul Petroșani, obiectiv unic în România, umează să fie modernizat în perioada următoare, astfel încât exponatele acestuia să poată fi puse în valoare în condițiile pe …
Educație
”Și noi vrem să învățăm!” Acesta este genericul unei noi campanii derulare la Asociația Caritas, pentru încurajarea și accesul copiilor proveniți din comunitățile vulnerabile, la educația școlară. Voluntarii Caritas …
Cultură
Câțiva oameni pasionați, talentați și cu multă imaginațe au găsit o soluție prin care amestecatul peisaj industrial și geografic din arealul fostei exploatări miniere de la Bărbăteni, de pe …
Cultură
Peste 200 de concurenți au urcat anul acesta pe scena celei de-a doua ediții a Festivalului internațional de muzică pentru copii și tineri ”Iubesc muzica” de la Craiova. Aceștia …
Stiri la zi
Doi judecători de la Tribunalul Hunedoara au fost eliberați din funcție în aceste zile, prin Decret semnat de președintele României, Klaus Iohannis, ca urmare a indeplinirii condițiilor de pensionare. …