Daily Archive: luni, iulie 23, 2018
Anunțuri
Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru marţi, 24.07.2018 în municipiul Vulcan, între orele 9:00 – 13:00. Zona afectată: Cartier Micro 3 B; Motivul …
Administrație
La Lupeni, au început de astăzi lucrările de construcție la noul bloc ANL care va fi construit în acest municipiu. Muncitorii de la firma care asigură antreprenoriatul au intrat …
Anunțuri
SC Apa Prod SA informează că astăzi, 23 iulie 2018, în intervalul orar 11:00 – 15:00, se sistează furnizarea apei potabile în municipiul Deva. STRĂZI AFECTATE: Cernei,N.Iorga,Aleea Pacii,Aleea Viitorului …
Administrație
Municipiul Vulcan se înscrie pe lista localităților din România beneficiare de construcția unui bloc de locuințe ANL. Decizia a fost luată cu ceva vreme în urmă, după ce solicitarea …
Cultură
Petrilenii iubitori de tradiție și-au dat întâlnire duminică, 22 iulie 2018, taman în creierii munților Șureanu, în vestita Poiană a Muierii, la stână, pentru a sărbători una dintre cele …
Cultură
În comuna hunedoreană General Berthelot, la conacul care a aparținut generalului francez, Academia Română a organizat o serie de manifestări cu tema ”100 de ani de la Marea Unire. …