Se asfaltează drumul spre telegondola de la Vulcan

Home Administrație Se asfaltează drumul spre telegondola de la Vulcan
Se asfaltează drumul spre telegondola de la Vulcan

Începând de miercuri, 22 august, la Vulcan au început lucrările de asfaltare a porțiunii de drum de la Morișoara, care asigură legătura între drumul național (DN 66A) și drumul județean (DJ 666) care leagă centrul municipiului Vulcan de stațiunea turistică Pasul Vîlcan.

Pe lângă lucrările aferente Consiliului județean Hunedoara, care au fost executate pe acest drum în anii anteriori, autoritățile publice locale din municipiul Vulcan și-au asumat ca, până la debutul evenimentelor din Pasul Vîlcan, programate la finalul acestei săptămâni, porțiunea de drum aflată în intravlianul municipiului Vulcan, să fie complet modernizată.

Viceprimarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu, informează că, în cursul zilei de astăzi, au fost începute lucrările la această porțiune de drum, lucrări care se vor executa pe porțiunea dintre cimitirul de la Morișoara și stația de pornire a telegondolei. ”Așa cum am promis, s-au început lucrările la drumul spre telegondolă. Se lucrează în ritm alert, astfel înct, până sâmbătă când este progtamat evenimentul dedicat Centenarului Marii Uniri, la Pasul Vîlcan, drumul de acces să fie corespunzător și conform și obligațiile pe care municipalitatea din Vulcan și le-a asumat încă de la ediția de anul trecut a acesttui eveniment”, a declarat Cristian Merișanu, viceprimarul municipiului Vulcan.