Concurs școlar pe teme religioase de Sf. Varvara, la Petroșani

Home Administrație Concurs școlar pe teme religioase de Sf. Varvara, la Petroșani
Concurs școlar pe teme religioase de Sf. Varvara, la Petroșani

În avanpremiera sărbătorii de Sfânta Varvara, la sediul Primăriei din Petroșani, mai mulți elevi de la școlile gimnaziale din municipiul Petroșani și-au testat, astăzi, cunoștințele în cadrul unui concurs cu teme religioase.

Evenimentul este prilejuit de sărbătoarea Sfintei Mari Mucenițe Varvara care este ocrotitoarea minerilor din Valea Jiului, dar care este și patroana spirituală a municipiului Petroșani. Cu acest prilej, sub coordonarea profesorilor de religie de la școlile din localitate, a avut loc o nouă ediție a concursului pe teme religioase organizat de Consiliul local și Primăria municipiului Petroșani.

Din juriul competiției, alături de profesorii de religie, s-a aflat și primarul municipiului Petroșani. ”Municipiul Petroșani se află sub patronajul Sfintei Mari Mucenițe Varvara, iar acest concurs vine ca o completare la acțiunile organizate în luna decembrie. Partea spirituală este o componentă importantă a dezvoltării personale, iar de aceea acest concurs este un astfel de prilej pentru a acumula noi cunoștințe. Îi felicit pe elevi, pe dascăli și părinții lor pentru modul în care reușesc să împletească toate aceste activități”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Toți participanții la acest concus au primit diplome și cadouri din partea administrației locale, iar pentru câștigători au oferite premii.