Consiliul județean Hunedoara și Primăria Călan, parteneri în crearea de 300 de noi locuri de muncă în Parcul Industrial de la Călan

Home Economie Consiliul județean Hunedoara și Primăria Călan, parteneri în crearea de 300 de noi locuri de muncă în Parcul Industrial de la Călan
Consiliul județean Hunedoara și Primăria Călan, parteneri în crearea de 300 de noi locuri de muncă în Parcul Industrial de la Călan

Consiliul județean Hunedoara și Primăria orașului Călan, parteneri în gestionarea activității Parcului Industrial de la Călan, și-au propus să dea un ritm mai alert valorificării la potențial maxim a acestui spațiu rezervat dezvoltării afacerilor din județul Hunedoara.

Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, cel care a fost desemnat de conducerea CJH să reprezinte instituția în acest proiect, spune că deja lucrurile au intrat într-o nouă etapă de acțiune. ”A fost desemnat un director din cadrul Primăriei Orașului Călan, a venit o firmă germană cu care suntem în discuții foarte avansate și care va crea aproximativ 100 de locuri de muncă. Până în 2021 trebuie să avem 300 de angajați, 150 de femei și 150 de bărbați. Lucrurile merg înainte, așteptăm hotărârea CL Călan pentru a lua unele măsuri de micșorarea redevențelor și a unor taxe din Parcul Industrial Călan, astfel încât societatea să funcționeze și condițiile să fie atractive pentru societățile care vor să dezvolte aici afaceri”, a declarat Costel Avram.

Parcul Industrial Călan a fost construit pe o suprafață de 40 de hectare, pe amplasamentul ecologizat al vechilor ruine ale combinatului siderurgic din localitate, în urma unei investiții realzate aici cu fonduri de la Uniunea Europeană. În această afacere, Consiliul Județean Hunedoara este partener cu Primăria Orașului Călan, fiecare cu câte doi reprezentanți în Adunarea Generală a Asociaților.