Circulație în condiții de iarnă pe drumurile județene din Hunedoara

Home Stiri la zi Circulație în condiții de iarnă pe drumurile județene din Hunedoara
Circulație în condiții de iarnă pe drumurile județene din Hunedoara

În zonele înalte ale județului Hunedoara se semnalează ninsori, iar în zonele de deal și luncă plouă sau cade lapoviță. Ca urmare a acestor fenomene, dar și din cauza vântului care a suflat pe alocuri cu putere, pe multe sectoare de drum județean se circulă în continuare în condiții de iarnă.

Dispeceratul Drumuri județene din cadrul Consiliului județean Hunedoaea informează că, în zonele înalte, există sectoare de drum acoperite cu un strat nou de zăpadă și utilajele de deszpăezire intervin încă de dimineață pentru curățarea lor. Cu preponderență în zona de nord a județului, în zonele mai joase, pe sectoarele de drum aflate în pantă sau în spații deschise se semnalează polei ori sunt porțiuni cu zăpadă troienită.

Până la ora 13.00, la Dispeceratul Drumuri Județene au sosit solicitări din partea autorităților locale și a localnicilor pentru deszăpezire și acționarea cu material antiderapant pe drumurile județene din zona Brad (Vața – Căzănești, Vorța – Visca), zona Deva (Vețel – Muncel, Feregi, Bătrâna, Banpotoc, Rapolt – Geoagiu) zona Orăștie (Balșa – Oprișești).