Sergiu Pârvulescu, artistul îndrăgostit de chitară și folk, care aduce Văii Jiului laurii succesului său artistic

Home Cultură Sergiu Pârvulescu, artistul îndrăgostit de chitară și folk, care aduce Văii Jiului laurii succesului său artistic
Sergiu Pârvulescu, artistul îndrăgostit de chitară și folk, care aduce Văii Jiului laurii succesului său artistic

La numai 14 ani și după doar 3 ani de când a început să studieze chitara împreună cu inimosul său îndrumător – apreciata artistă Ileana Berki – numele lui Sergiu Pârvulescu a devenit deja unul cunoscut și apreciat în elita noii generații de folkiști din țara noastră. Cele mai importante concursuri muzicale de gen din România, cum sunt, spre exemplu, Festivalul Internațional ”Adrian Păunescu” de la Craiova, Festivalul de folk ”Chira Chiralina” de la Brăila, Festivalul de folk ”Te salut generație-n blugi !” de la Vulcan, Festivalul ”Poarta Sărutului” de la Tg. Jiu ș.a.m.d. constituie tot atâtea evenimente de la care, fără excepție, Sergiu Pârvulescu adună premii, aprecieri și aplauze, pentru talentul său muzical remarcabil.

Încă din ianuarie 2015, atunci când s-a alăturat ”glasurilor de argint” ale prof. Ileana Berki, Sergiu Pârvulescu știa deja că își poate croi un drum de succes în muzica folk. ”Eu am fost îndrăgostit de chitară dintotdeauna, de mic copil ascultam piese ale artiștilor mei preferați precum Adrian Sărmășan, trupa Phoenix, Mircea Baniciu, Vali Sterian, Dinu Olărașu, pe care le învățam și încercam să le interpretez și eu. Cred că așa am învățat să ascult și să iubesc muzica bună, dar și mesajul care vine din aceasta. Practic, folkul m-a învățat că nu poți cânta fără iubire în suflet. Așa cum am învățat, după ce am ajuns să cânt pe scenă, că juriul suprem al unui artist este Măria Sa Publicul. Iar în muzica folk, publicul este cu atât mai exigent, cu cât acest gen de muzică este unul prețios”, spune Sergiu Pârvulescu.

Vocea sa frumoasă și talentul de a ”mângâia” corzile chitarei
i-au adus imediat lui Sergiu Pârvulescu binemeritatele aplauze din partea publicului, încă de la primele concerte folk în care a urcat pe scenă. Apoi au venit și premiile. În 2017, Sergiu Pârvulescu a adus acasă, la Vulcan, Premiul special  ”Ștefan Gheraksiev” de la Festivalul ”Poarta sărutului” de la Tg. Jiu, iar la cel mai apeciat festival folk din Valea Jiului, ”Te salut generație-n blugi” a obținut locul al II-lea. În schimb, un alt festival de top din Valea Jiului, ”Brăduțul de argint” i-a adus Premiul I.

Încurajat de aceste rezultate, dar și încrezător că poate mai mult, Sergiu Pârvulescu a compus, în iulie 2017, prima sa piesă folk. ”Mă gândesc la tine”, o piesă la care micul artist a semnat și muzica, dar și versurile. Piesa a fost apreciată de artiștii prezenți în tabăra folk de la Calafat, unde Sergiu a prezentat-o în premieră, primind și un nume de alint: ”Copilăroasa”. ”După  tabăra  de folk din Calafat, lista mea de artiști folk preferați s-a mărit cu nume noi, un loc de cinste revenindu-le lui Dan Vană, Ovidiu Mihăilescu și Paul Tihan”, spune Sergiu Pârvulescu.

2018 a fost, am putea spune, anul consacrării definitive a lui Sergiu Pârvulescu pe scena muzicii folk din România. Premiul III la Festivalul international ”Trecut. Prezent. Viitor” de la Deva, Premiul I la Festivalul internațional  ”Adrian Păunescu” de la Craiova (unde a cântat alături de Andrei Păunescu și Cenaclul Flacăra), Premiul de excelență la Festivalul ”Expresia Ideii” de la Onești, Premiul ”In memoriam Ovidiu Domnici” la Festivalul Internațional ”Bistrița Folk” de la Bistrița Năsăud, Premiul ”Gabi Dobre” la Festivalul folk ”In memoriam Gabi Dobre” de la Ploiești, Premiul II la Festivalul internațional  ”Ziua de mâine” de la Alba Iulia, sau Premiul III  la Festivalul ”Chira Chiralina” de la Brăila.

În același timp, activitatea muzicală a lui Sergiu Pârvulescu s-a concentrat în sfera creației, de unde s-a născut, aproape firesc, primul album de autor al acestuia. Intitulat ”Vino mamă”, albumul conține 10 piese compuse de Sergiu Pîrvulescu pe versurile unor poeți consacrați dar și pe versuri proprii. Albumul a fost lansat oficial în cadrul spectacolului ”Mărțișor pentru mama”, organizat de Ileana Berki și s-a bucurat de un real succes.

Editarea acestui album i-a deschis lui Sergiu Pîrvulescu noi porți spre consacrarea artistică, acesta fiind acceptat astfel să participe la cele mai importante festivaluri de folk din România. ”Dar cel mai important ”premiu” a fost că am reușit să-mi procur o chitară profesională Taylor. Cu aceasta, dar și cu încrederea pe care am dobândit-o, sunt pregătit pentru a porni, anul acesta, spre alte festivaluri folk, de unde sper să mă întorc cu premii pe care le dedic publicului meu drag. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru darul și talentul pe care mi l-a dat, mulțumesc părinților mei care mă susțin și cred în visul meu și îi mulțumesc profesorului meu, Ileana Berki, cea care mă îndrumă și crede ca voi fi unul din artiștii folk renumiți ai României”, ne-a mai mărturisit Sergiu Pârvulescu.

Cum nu avem nici mai mică umbră de îndoială că o voce recomandată de artistul Ileana Berki și confirmată an de an, de performanțele obținute de titular, are drum cu prioritate spre o carieră artistică remarcabilă, îi dorim succes și promitem să fim atenți la parcursul viitor al acestui alt produs artistic de calitate al Văii Jiului.