Deputatul PNL Lucian Heiuș crede că miza reală a Legii Bugetului pe 2019 e transferul obligațiilor sociale către primării

Home Politică Deputatul PNL Lucian Heiuș crede că miza reală a Legii Bugetului pe 2019 e transferul obligațiilor sociale către primării
Deputatul PNL Lucian Heiuș crede că miza reală a Legii Bugetului pe 2019 e transferul obligațiilor sociale către primării

Deputatul PNL Lucian Heiuș, președintele Organizației județene Hunedoara a PNL apreciază că dezbaterile la Legea bugetului de stat pe anul 2019, care au loc săptămâna aceasta în Parlament, au ca miză principală suma de un milliard de euro pe care Guvernul  vrea să o transfere în sarcina primăriilor din România pentru plata asistenței sociale.

”Acești bani există, dar sunt cheltuiți pentru susținerea celei mai stufoase “administații centrale” din Europa. România are astăzi 27 de Ministere, 62 de Agenții și peste 150 de miniștrii, secretari de stat, toți cu secretară, mașină și șofer. Conducerea PSD-ului preferă însă să sacrifice primăriile României”, spune deputatul Lucian Heiuș. 

Acesta a mai declarat că PNL va depune amendamente la Legea bugetului de stat pe anul 2019, astfel ca sumele necesare sistemului de protecție a copilului și a persoanelor cu handicap să fie asigurate prin sumele defalcate din TVA, ca și până acum, și nu din bugetele proprii ale unităților administrativ teritoriale.
În opinia lderului liberal, cotele defalcate din impozitul pe venit de natură salarială, trebuie să fie repartizat astfel:
– 60% la bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor
– 15% la bugetul local al județului
– 20% pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor și municipiilor
– 5% pentru constituirea unui fond la dispoziția Consiliului Județean pentru cofinanțarea proiectelor de la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor.

”De asemenea, dorim creșterea sumelor destinate Educației și sistemului de Sănătate. Sper ca parlamentarii PSD și ALDE să fie alături de primarii din țară și să susțină amendamentele noastre”, a mai declarat Lucian Heiuș.