Un inedit Târgu al ofertelor educaționale pentru învățământul profesional, dual şi tehnic va avea loc la sediul Camerei de Comerț și Industrie Hunedoara (bd. 1 Decembrie 1918, nr. 23, Deva. Deva), în perioada 16-17 mai 2019, orele 10 – 18.
Evenimentul, intitulat FII MESERIAŞ! este organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara şi Centrul Naţional pentru Dezvoltarea Învăţământului Profesional şi Tehnic, sub egida proiectului LEARNING BY DOING, implementat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara.
”Acţiunea propusă face parte din campania de sensibilizare dedicată deopotrivă tinerilor, școlilor cu ofertă de învățământ profesional, împreună și în cooperare cu companiile partenere, susținute de către actorii locali – consilii locale, consilii județene, inspectorate școlare și partenerii membrii ai CLDPS (Comitetul Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social). Avem convingerea că doar în parteneriate funcționale și eficiente operaționale la nivel local și în bună cooperare cu structurile naționale este posibilă adecvarea formării profesionale la cererea pieței, în contextul provocărilor socio-economice globale”, precizează reprezentanții CCI Hunedoara.
În cadrul acestui eveniment, unităţile şcolare participante, împreună cu agenţii economici parteneri, îşi vor expune oferta de formare pe parcursul celor două zile, evenimentul fiind vizibil şi pe harta europeană pa proiectului, iar toate acţiunile dedicate promovării învăţământului profesional, bunele practici şi rezultatele vor fi distribuite către mass-media locală.
Cu sprijinul autorităţilor locale, a Instituţiei Prefectului Judeţul Hunedoara, vizitatorii – elevi şi părinţi – vor putea beneficia de consiliere pentru carieră şi informaţii despre calificările din oferta educaţională centralizată de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara. De asemenea, unităţile de învăţământ participante vor organiza, împreună cu agenţii economici parteneri, o serie de activităţi demonstrative, concursuri, vor implica părinţii şi elevii în activităţi specifice meseriei, vor face cunoscute parteneriatele educaţionale prin campaniile proprii de promovare.
Şcolile gimnaziale din judeţ vor fi incluse în programul de vizitare, eşalonat pe ore, de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara.