Află aici cine cântă la Zilele municipiului Petroșani

Home Cultură Află aici cine cântă la Zilele municipiului Petroșani
Află aici cine cântă la Zilele municipiului Petroșani

La Petroșani va avea loc în perioada 31 mai – 2 iunie 2019, o nouă ediție a Zilelor municipiului Petroșani. Programul evenimentului cuprinde o serie de activități cultural-artistice din care nu vor lipsi ”Parada Costumelor de Carnaval” programată chiar de Ziua Copiilor, pe 1 Iunie sau ”Parada Absolvenților” care-i va aduce în atenția locuitorilor din Petroșani pe absolvenții promoției 2018-2019 a claselor a XII-a de la colegiile și liceele din municipiu.

Organizatorii – Primăria și Consiliul local al municipiului Petroșani – au finalizat și programul celor două zile de concerte în aer liber care vor avea loc pe scena amplasată în zona teatrului. În prima zi de spectacol, în seara zilei de 31 mai, cu începe de la ora 18,00 pe scenă vor urca Ansamblul Bujorii Muntelui, tinerii artiști ai Casei de Cultură a Studenților de la Petroșani (pregătiți de prof. Eugen Munteanu) iar invitați sunt anul acesta rapsozii Mirela Merlaș, Luke de la Lupeni, Vlăduța Lupău & Rapsozii Mureșului. Seara primei zile de spectacol se va încheia cu un recital extraordinar al îndrăgitului artist Jean de la Craiova.

Pentru seara zilei de sâmbătă, 1 iunie 2019, organizatorii i-au invitat în concert la Petroșani pe Andrei Popa, Cătălin Stepa, Andreea Bănică și Holograf. În deschidere vor cânta elevii de la Casa de Cultură a Studenților din Petroșani, coordonați de prof. Eugen Munteanu. Spectacolul de gală al Zilelor municipiului Petroșani se va încheia cu un foc de artificii și un inedit show cu lasere.