Atmosferă de petrecere totală la Zilele Municipiului Petroșani

Home Stiri la zi Atmosferă de petrecere totală la Zilele Municipiului Petroșani
Atmosferă de petrecere totală la Zilele Municipiului Petroșani

Amenințarea codurilor galbene și portocalii de vreme rea nu i-au speriat pe locuitorii din Petroșani și nici pe cei care au venit în mod special aici pentru a lua parte la capitolul cu numărul XVIII al Zilelor Municipiului Petroșani. Evenimentul a avut loc la finalul lunii mai și începutul lunii iunie, într-un moment în care sărbătoarea orașului a fost dublată de cea a festivităților prilejuite de Ziua Absolventului și, mai apoi, triplată de serbările dedicate Zilei Copiilor.

Toate aceste evenimente au făcut ca timp de trei zile, străzile Petroșaniului să fie pline, mii de oameni luând parte la activitățile programate pentru ediția din acest an a Zilelor Municipiului Petroșani. Copiii și tinerii au fost, ca în fiecare an, vedetele Paradei Absolvenților și Paradei Costumelor de Carnaval, iar pentru trei zile consecutive centrul civic al orașului s-a transformat într-o mare zonă de concert, în care artiști locali, dar și raposzi îndrăgiți ai folclorului românesc și alți invitați de primă mână ai scenei muzicale au întreținut o atmosferă de petrecere continuă pe străzile din localitate. La invitația organizatorilor- Primăria și Consiliul local al municipiului Petroșani – anul acesta pe scena amplasată în fața teatrului, au urcat Vlăduța Lupău și Rapsozii Maramureșului, Jean de la Craiova, Andreea Bănică și Holograf, dar și Cătălin Stepa, Andrei Popa, Leo Cosma, Teodora Filip, Mirela Merlă, Emil Moldovan Luke, Ansamblurile ”Jienii Petroșaniului”, ”Doina Munților Parâng”, ”Bujorii Muntelui” sau tinerii talentați ai școlii de muzică de la Casa de Cultură a Studenților din Petroșani (pregătiți de prof. Eugen Munteanu) și de la Ansamblul ”Lirica” din Petroșani (pregătiți de prof. Tiberiu Coconeț), cu toții contribuind la reușita unui spectacol de trei zile produs de apreciatul producător Ionuț Drăgotesc.

Seara de gală a Zilelor Petroșaniului, cea de sâmbătă, 1 iunie a prilejuit miilor de spectatori care au participat la petrecere până târziu în noapte și șansa de a admira un fascinant joc de lumini și lasere, dar și un impresionant foc de artificii.

Tot acest program artistic a fost completat și de un eveniment cultural, prilejuit de organizarea la Petroșani a unui seminar dedicat ”Zilei Mondiale a Poeziei”, cu participarea unor oameni de litere apreciați precum scriitorii Dumitru Velea, Mihai Barbu sau Ioan Lascu.

”Le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibile aceste frumoase Zile ale Municipiului Petroșani, așa cum le mulțumesc tuturor celor care au fost prezenți la sărbătoarea comunității noastre”, a spus, la finalul unei noi ediții de succes a Zilelor Petroșaniului, primarul Tiberiu Iacob Ridzi.