Ceremonii în amintirea eroilor neamului, la Petrila

Home Cultură Ceremonii în amintirea eroilor neamului, la Petrila
Ceremonii în amintirea eroilor neamului, la Petrila

În sfânta zi a Înălţării Domnului și în comunitatea locală din orașul Petrila, oamenii au răspuns în număr mare dorinței de a-i pomeni aşa cum se cuvine pe toţi eroii orașului și ai țării, prin jertfa cărora a fost posibilă Învierea neamului românesc. Sub imperiul acestor sentimente s-au derulat astăzi, la Petrila, ceremoniile dedicate Zilei Eroilor și sărbătorii creștine a Înălțării Domnului.

Acestea au avut loc în fața troiței eroilor, unde s-au reunit reprezentanți ai administrației locale, în frunte cu primarul Vasile Jurca și viceprimarul Dorin Curtean, consilieri locali și județeni, personalități ale vieții publice din orașul Petrila, reprezentanți ai unităților de învățământ, ai mediului de afaceri și ai partidelor politice locale, dar și numeroși cetățeni.

”În această zi de Sfântă Sărbătoare a Înălțării Domnului, ne aplecăm cu credință și recunoștință asupra celor care s-au jertfit pentru libertatea și integritatea statului român. Este ziua care trebuie să inspire tot neamul românesc la pace, la dragoste şi la bună învoire unii cu alţii. Este unul din acele momente în care oamenii trebuie să uite de lucrurile care deosebesc şi să trăiască sentimentul nobil al lucrurilor care ne unesc. Istoria ne arată că acești eroi, în momentele grele și hotărâtoare ale națiunii noastre, și-au sacrificat viața pentru ca generațiile viitoare să trăiască într-o țară independentă și liberă. Fără ei, România nu ar mai fi fost ceea ce este în prezent. Tinerii noştri, de astăzi, de mâine, trebuie să cunoască istoria poporului nostru, toate aceste fapte despre eroii neamului românesc din toate timpurile, acestea ne definesc identitatea națională. Dumnezeu să-i odihnească în pace pe martirii noștri!”, le-a spus celor prezenți primarul Vasile Jurca. 

În cadrul ceremoniilor dedicate Zilei Eroilor de la Petrila au fost depuse coroane de flori la troița Eroilor, iar elevi ai unităților locale de învățământ au prezentat în fața audienței un scurt, dar emoționant, moment artistic.