Zilele municipiului Lupeni 2019 – o sărbătoare a întregii comunități

Cu un program dens, care a cuprins festivități, concursuri sportive și o seamă de spectacole artistice pentru toate gusturile, dar și un spectacol de artificii încântător, ediția din acest an a Zilelor Municipiului Lupeni s-a bucurat de un real interes din partea cetățenilor acestei localități, dar și a celor veniți din restul Văii Jiului, pentru a se bucura de toate aceste evenimente bine organizate și în acest an de către Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni.

Zilele Municipiului Lupeni s-au deschis vineri, 12 iulie la Palatul Cultural, unde seniori ai comunității locale, care au împlinit anul acesta 50 de ani de căsătorie, au fost felicitați, pe măsura performanței lor de viață, de primarul Lucian Resmeriță și de consilierii locali.

Tot vineri, la ceas de seară, locuitorii din Lupeni au avut parte de un veritabil regal de muzică populară în parcul de la Bărbăteni. Aici, în fața iubitorilor de folclor au urcat pe scenă artiști binecunoscuți deja în comunitatea Văii Jiului, dar și nume cu rezonanță ale folclorului românesc. Spre exemplificare, vă prezentăm câteva nume ale rapsozilor populari care au cântat și au încântat publicul, anul acesta, la Zilele Municipiului Lupeni. Aceștia sunt: Luke de la Lupeni, Gabi Nicolae, Ciprian Roman, Lena Miclăuș & Septimiu Marișca și Petrică Mâțu Stoian.

Sâmbătă, 13 iulie a fost, mai întâi ”ziua sportului pentru toți”, la Lupeni fiind invitați toți iubitorii de sport, de la amatori la profesioniști și de la cei mici până la cei mai în vârstă, din Lupeni sau de orișiunde, pentru a se bucura de concursurile sportive organizate anul acesta de administrația locală. Într-o atmosferă de fair-play total, cu întreceri la cros și ciclism, sute de participanți s-au aliniat la linia de start. Ce mai buni, pe diverse categorii de vârstă și de competiție, au avut ocazia de a urca și pe podiumul amplasat chiar pe mijlocul drumului de centură (care preț de câteva ore bune, a fost și pistă de concurs și areal de bună dispoziție), fiind premiați cu medali, diplome și cupe, festivitatea de premiere fiind oficiată chiar de primarul Lucian Resmeriță.

Spre seară, în ciuda vremii destul de capricioase, atmosfera de spectacol s-a instalat din nou în zona Parcului Bărbăteni, unde sâmbătă seara, pe scenă au urcat mai mulți tineri artiști locali, dar și invitați în recitalurile de gală. Show total au făcut la Lupeni: Andrei Popa, Jul Baldovin, Trupa de rock Moise, Anda Adam și Guess Who. Spectacolul incendiar de pop-folk-rock-dance de la Zilele Lupeniului s-a încheiat, târziu în noapte, cu un la fel de fascinant foc de artificii, în aplauzele tuturor celor care au înfruntat chiar și ploaia pentru a-și oferi încă o seară de distracție la maxim, sub genericul ”Zilelor Municipiului Lupeni”.

Pentru că orice sărbătoare adevărată ține trei zile, și la Lupeni ”Zilele Muncipiului” s-au încheiat abia duminică seara, după ce localnicii au avut parte de încă o zi de spectacol. De data aceasta, cei mai frumoși și cei mai talentați dintre copiii și tinerii Lupeniului, dar și din alte localități ale Văii Jiului, au urcat pe scena din Parcul Bărbăteni, pentru a face dovada talentului lor artistic în fața inimosului public din acest oraș. Alături de aceștia, cu statutul de ”cap de afiș”, pe scenă au urcat artiști ai Văii Jiului consacrați, care și-au câștigat deja un loc binemeritat în rândul artiștilor de valoare ai regiunii și ai țării, precum: formația ”Color”, Cornel Todea, Leo Cosma, Teodora Filip (acompaniați de fomația ”Virtuoșii Văii Jiului”) și Ansamblul folcloric ”Bujorii Muntelui” de la Petrila (condus de prof. Iulian Doda) ș.a. Cu toții într-un spectacol extraordinar oferit de artiștii Văii Jiului pentru minunatul public al Văii Jiului, reunit de această dată la reușitele Zile ale Municipiului Lupeni.

La eveniment, alături de cetățeni, a fost prezent și senatorul de Valea Jiului, Cristian Resmeriță, dar și alți parlamentari, consilieri locali și județeni și primari din alte localități hunedorene. Senatorul Cristian Resmeriță recunoaște că, deși a participat la multe astfel de evenimente publice, niciunde acestea nu sunt mai frumoase ca acasă, la Lupeni. ”Merg la multe astfel de evenimente, în județ și în țară, unde sunt invitat, dar niciunde nu trăiesc atmosfera acestora mai bine ca acasă, la Lupeni, alături de cetățenii din comunitatea în care m-am născut și pe care o reprezint în Parlament. Pentru mine, aici, la Lupeni, sărbătorile orașului sunt mai frumoase, sunt altfel, poate și pentru că, cetățean al Lupeniului fiind, aceste sărbători sunt și ale mele”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.

În final, cu mulțumirea lucrului bine făcut, primarului Lucian Resmeriță nu-i mai rămân decât necesarele cuvinte de mulțumire, la finalul încă unui eveniment public de succes din viața comunității pe care o conduce. ”După cum s-a văzut la fiecare din activitățile pe care le-am organizat anul acesta la Zilele Municipiului Lupeni, cred că am avut parte de o sărbătoare frumoasă, care le-a oferit clipe de încântare tuturor cetățenilor municipiului nostru, dar și oaspeților care au venit special la Lupeni pentru a se bucura împreună cu noi de acest eveniment. Vreau să le mulțumesc cetățenilor care au participat, în mod activ, la toate activitățile, fie ele artistice, sportive sau festive. Le mulțumesc artiștilor care au răspuns anul acesta invitației noastre și au fost prezenți la spectacolele organizate de Primăria și Consiliul local și tuturor celor care au urcat pe scena de la Lupeni în aceste zile, oferindu-ne atât de multe momente admirabile. Desigur, nu în ultimul rând, le mulțumesc celor care s-au ocupat de organizarea acestui eveniment, astfel încât Zilele Municipiului Lupeni să poată constitui un alt moment memorabil pentru comunitatea noastră locală”, a declarat, la finalul ediției din acest an a Zilelor Lupeniului, primarul Lucian Resmeriță.