Lună: iulie 2019

Home 2019 iulie
”Carmen” de Bizet deschide seria de spectacole de operă din 2019 la Festivalul ”Hunedoara Lirică”
Articol

”Carmen” de Bizet deschide seria de spectacole de operă din 2019 la Festivalul ”Hunedoara Lirică”

Începând de luni, 1 iulie și până pe 21 iulie 2019, județul Hunedoara devine scena unuia dintre cele mai importante festivaluri de operă și muzică clasică din România. Organizat de Teatrul De Artă din Deva în parteneriat cu Consiliul județean Hunedoara, Festivalul ”Hunedoara lirică”, eveniment aflat la cea de-a doua ediție, aduce în atenția iubitorilor...

”Legea Resmeriță” intră la promulgare
Articol

”Legea Resmeriță” intră la promulgare

Legea inițiată de senatorul PSD Cristian Resmeriță și adoptată, recent, de Parlamentul României prin care se crează cadrul legislativ necesar pentru ca angajații din sectorul minier să poată beneficia de reducerea stagiului minim de cotizare necesar ieșirii la pensie, de la 20 de ani la 15 ani, în condițiile în care exploatările miniere se închid ca urmare a înțelegerii dintre...

Minunile celor trei zile ale Centenarului I.D. Sîrbu în Valea Jiului
Articol

Minunile celor trei zile ale Centenarului I.D. Sîrbu în Valea Jiului

28 Iunie 2019 este data la care s-au împlinit 100 de ani de la nașterea scriitorului, dramaturgului și filosofului Ion Dezideriu Sîrbu. În Valea Jiului, orașul natal al lui Ion D. Sîrbu cunoaște în ultimii ani, o ”prosperitate culturală” construită cu pasiune și devotament de unul dintre discipolii lui I.D. Sîrbu, nu mai puțin celebrul...

INCD-INSEMEX Petroșani și Universitatea din Petroșani, parteneri pentru excelența în domeniul cercetării
Articol

INCD-INSEMEX Petroșani și Universitatea din Petroșani, parteneri pentru excelența în domeniul cercetării

Două dintre cele mai apreciate instituții existente în Valea Jiului, respectiv Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă și Universitatea din Petroșani, dezvoltă împreună o serie de parteneriate al căror efect este reflectat în mod special în activitatea de cercetare. Datorită acestui parteneriat, nu de puține ori, rezultalele muncii comune ale cercetătorilor...

Apa Serv are aparatură și echipamente de ultimă generație pentru activitatea din teren
Articol

Apa Serv are aparatură și echipamente de ultimă generație pentru activitatea din teren

Mașini, utilaje, instalații și echipamente de ultimă generație au intrat în dotarea tehnică a operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului, în cadrul unuia dintre sub-proiectele derulate de Apa Serv Valea Jiului în cadrul POS Mediu 2014-2020, prin intermediul proiectului ”Modernizare rețele de apă și apă uzată în Valea Jiului”. Acestea au fost...

Articol

Consiliul județean Hunedoara / Convocator ședința extraordinară din 3 iulie 2019

În temeiul prevederilor art.8 alin.1 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, se aduce la cunoștința publică faptul că, în data de 03.07.2019, ora 11,00, va avea loc ședința publică extraordinară a Consiliului Județean Hunedoara, la sediul Consiliului Județean Hunedoara, din municipiul Deva, str. 1 Decembrie nr.28, județul Hunedoara, cu următoarea  ordine...